Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Porfirie Kafsokalivitul” din Logroño a organizat, în data de 8 noiembrie 2025, cea de-a III-a ediție a Festivalului de Tradiții și Obiceiuri Străvechi, în colaborare cu Asociația „Plaiuri Românești” din Calahorra.
Evenimentul a reunit membrii comunității românești din regiune, oferind un prilej de bucurie și comuniune în jurul valorilor autentice românești. Participanții s-au bucurat de momente artistice, costume populare, dansuri tradiționale și preparate specifice, toate aducând un strop din spiritul satului românesc în inima Spaniei.
Organizatorii au subliniat importanța păstrării și transmiterii tradițiilor:
„Tradițiile sunt un element esențial al culturii noastre. Ele ne ajută să formăm structura și fundația societății, ne reamintesc că suntem parte a unei istorii care ne definește trecutul, ne transformă în oamenii care suntem astăzi și în cei care vom deveni mâine. Pentru noi, tradițiile sunt importante pentru că ne ajută să ne reamintim de unde venim, de familie, de emoțiile transmise din generație în generație. Dincolo de asta, consider că dacă mă bazez pe tradiții și pe valori, îmi construiesc mai bine și mai solid personalitatea. Mă definesc într-un mod mai autentic.”
Festivalul s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare și recunoștință, confirmând încă o dată că tradițiile românești rămân o punte puternică între generații și un liant al comunității române din diaspora.
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2025/303-noiembrie-2025/3776-festival-al-traditiilor-romanesti-in-logrono-editia-a-iii-a#sigProIdc197cf2260
