PS Timotei în Parohia Torrent

 

 

La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, 6 decembrie 2025, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Efrem cel Nou” din Torrent. Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, Preaucucernicul Părinte Vasile Pop, paroh al comunității și consilier eparhial pe Sectorul învățământ și activități cu tinerii, și Preacucernicul Părinte Diacon Sacaliuc Cristi-Gheorghiță. La slujbă a fost prezentă doamna vice-consul Cosmina Beatrice Dumitrache, de la Consulatul General al României la Valencia.

În cuvântul de învățătură Preasfiția Sa  a vorbit despre viața și exemplul Sfântului Ierarh Nicolae: Mare ierarh al Bisericii și făcător de minuni, rămâne un model al milosteniei și iubirii creștine. Viața lui, plină de bunătate, blândețe și curaj în apărarea adevărului, a lăsat în urmă numeroase fapte minunate: a salvat trei fete de la pierzanie oferindu-le în taină pungi cu arginți și a izbăvit trei tineri ofițeri de la moarte nedreaptă. Din aceste gesturi s-a născut tradiția darurilor oferite copiilor în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Adevărata fericire nu stă în bogății materiale, ci în harul lui Dumnezeu. Mulți oameni avuți trăiesc nefericiți, în timp ce bătrânii simpli, rămași singuri, se bucură în liniște de rugăciune și pace. «Dăruind, vei dobândi», spunea părintele Nicolae Steinhardt, iar milostenia devine izvor de har care umple sufletul. Dumnezeu nu este zgârcit — El dăruiește tuturor cu prisosință. De aceea suntem chemați să urmăm exemplul Sfântului Nicolae: să iubim, să ajutăm, să păstrăm pacea și să căutăm mai întâi Împărăția cerurilor. În iubire și comuniune se găsește împlinirea, iar în Dumnezeu — adevărata bucurie.

În prima parte a Sfintei Liturghii, răspunsurile la strană au fost oferite de corul de copii al parohiei, spre bucuria credincioșilor prezenți. Prin cântarea lor, cei mici au participat activ la slujbă și au creat o atmosferă caldă și plăcută în biserică. De asemenea, copiii au prezentat un recital de colinde, pregătit cu grijă și interpretat cu multă dăruire.

La finalul slujbei, Părintele paroh Vasile Pop a adresat calde mulțumiri Preasfințitului Părinte Timotei pentru bucuria binecuvântării și pentru prezența în mijlocul comunității. Cu acest prilej, i-a dăruit o icoană realizată în cadrul Atelierului de linogravură al Școlii Parohiale, precum și cartea Misiunea Bisericii Ortodoxe Române în diaspora din Peninsula Iberică, al cărei autor este chiar părintele paroh. Sărbătoarea s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie și comuniune. Copiii prezenți la slujbă au primit daruri, amintind de generozitatea Sfântului Nicolae.