Festival de colinde în Protopopiatul Vitoria-Gasteiz

 

 

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, în data de 7 decembrie, în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Santander, a avut loc cea de-a X-a ediție a Festivalului de Colinde și Obiceiuri de Crăciun „Bun ești, Doamne, bun”, organizat în cadrul Protopopiatul Vitoria-Gasteiz.

La eveniment au participat parohiile din Donostia–San Sebastián, Vitoria-Gasteiz, Gernika Lumo, Bilbao, Castro Urdiales și Santander. Grupurile de colindători au prezentat colinde tradiționale, aducând în fața celor prezenți mesajul creștin al sărbătorii Nașterii Domnului. De asemenea, grupul de tineri din parohiile protopopiatului a interpretat în comun colindul „Toată obștea creștinească”.

La final, Preacucernicul Părinte Protopop Andrei Turea a mulțumit  colindătorilor și tuturor celor prezenți. Din partea Preasfințitului Timotei au fost oferite diplome de participare. Festivalul a evidențiat importanța păstrării tradițiilor legate de Nașterea Domnului și a cultivării unei vieți creștine trăite în comuniune.