PS Timotei în Parohia Burgos

 

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat duminică, 14 decembrie 2025, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Burgos. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, avându-i alături pe Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, și pe Preacucernicul Părinte Dănuț Mureș, parohul comunității.

Ierarhul a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură, în care a tâlcuit duhovnicește evanghelia zilei: Este greșit să credem că Dumnezeu pedepsește pe cineva, deoarece El este iubire. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său să se facă om pentru a ne mântui, din iubire. Chemarea Lui este pentru toți oamenii, indiferent de statut sau naționalitate, pentru că Dumnezeu vrea ca toți să se mântuiască. Nu Dumnezeu pedepsește, ci noi ne pedepsim prin alegerile noastre. Răspundem la binecuvântarea Lui atunci când ascultăm de chemarea divină. Așa cum vedem în pilda Mântuitorului, cei săraci și neputincioși au răspuns chemării, pentru că Dumnezeu le oferă leacul pentru suflet. Chemarea lui Dumnezeu este deschisă tuturor. Răspunsul nostru trebuie să fie liber, fără pretexte, pentru a primi mântuirea.

Preacucernicul Părinte Dănuț Mureș a fost hirotesit sachelar de către Preasfințitul Părinte Timotei, ca semn al recunoașterii vredniciei și slujirii sale devotate în cadrul Bisericii. După Sfânta Liturghie, ierarhul a vizitat șantierul unde se va construi biserica parohială din Burgos, interesându-se de stadiul lucrărilor, de planurile de edificare și de eforturile depuse de comunitatea parohială pentru ridicarea acestui important lăcaș de cult, menit să devină un centru spiritual și liturgic pentru credincioșii români din zonă.

La final, părintele paroh Dănuț i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru slujirea și binecuvântarea adusă, exprimându-și recunoștința pentru sprijinul și îndrumarea oferite, care întăresc atât viața duhovnicească a comunității, cât și demersurile de construire a noii biserici.