În Duminica după Nașterea Domnului, 28 decembrie a.c., Preasfințitul Părinte Timotei, Chiriarhul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid. Împreună cu ierarhul au slujit Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, consilier administrativ-bisericesc, Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, Preacuviosul Părinte Arhidiacon Ioanichie Oproae, secretar eparhial, Preacuviosul Părinte Efrem Ceaușu și Preacucernicul Părinte Arhidiacon Ionuț Pîrlea.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat importanța ascultării de Dumnezeu și a evidențiat că: Din Evanghelia de astăzi vedem limpede pronia lui Dumnezeu, purtarea Sa de grijă față de omenire, și faptul că învățătura lui Hristos nu este de la oameni, ci este revelată de Dumnezeu. Dreptul Iosif ascultă de cuvântul lui Dumnezeu transmis lui prin Arhanghelul Gavriil și fuge cu Pruncul și cu Fecioara Maria în Egipt. Prin această ascultare se împlinește planul lui Dumnezeu, iar viața Mântuitorului este ocrotită, pentru că ceasul lucrării mântuirii nu venise încă. Vedem clar că ascultarea de Dumnezeu aduce viață, iar neascultarea aduce moarte. Dacă Iosif nu ar fi ascultat, s-ar fi repetat căderea lui Adam și a Evei. Dar prin ascultare, Dumnezeu Își împlinește lucrarea. Magii ne dau și ei un exemplu important: atâta vreme cât s-au încrezut în revelația lui Dumnezeu, au mers pe calea cea bună; când s-au bazat doar pe rațiunea lor, au rătăcit. După întâlnirea cu Hristos, s-au întors pe altă cale, arătând că întâlnirea cu Dumnezeu schimbă viața omului. La fel și noi: odată ce L-am cunoscut pe Hristos, nu mai putem merge pe calea veche a păcatului, ci suntem chemați să mergem pe calea mântuirii, păstrând harul primit.
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2025/304-decembrie-2025/3836-slujire-arhiereasca-la-catedrala-episcopala#sigProId2af1bfd4f8
