Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat miercuri seara, la trecerea dintre ani, în Parohia „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Salamanca, unde a săvârșit Slujba Privegherii și Sfânta Liturghie, marcând hramul parohiei. Alături de ierarh au slujit Preacucernicul Părinte Radu Iacob, parohul comunității, și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a spus: Cumpăna dintre ani ne-a găsit în Biserică, la rugăciune, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru anul care a trecut și cerând binecuvântare pentru anul care începe. Dacă este să fie mai bun, doar de la Dumnezeu poate fi, iar nouă nu ne rămâne decât să stăruim în rugăciune și în tot lucrul cel bun. Praznicul Tăierii Împrejur a Domnului ne arată desăvârșita Sa smerenie; faptul că El nu este doar Dătătorul Legii ci și Împlinitorul ei. Această smerenie trebuie să ne inspire și pe noi să nu pretindem niciodată lucruri pe care noi înșine nu le-am făcut. Doar prin propriul exemplu putem să convingem și să ajungem la inima oamenilor, fie că suntem păstori de suflete, fie că suntem părinți sau dascăli. Iar Sfântul Vasile cel Mare, ocrotitorul Parohiei dumneavoastră, ne învață să împletim teologia cu viața practică și, de asemenea, munca cu rugăciunea. Dacă vom petrece anul care vine cu aceste gânduri și simțăminte, atunci el va fi cu adevărat un an bineplăcut Domnului; un an al mântuirii noastre. Atât din partea Preasfințitului Timotei, Chiriarhul nostru, cât și din partea mea, vă felicit din toată inima pentru tot ceea ce faceți și sunteți, și vă doresc tuturor un An Nou binecuvântat și toate cele bune. La mulți ani tuturor!
Slujba s-a încheiat cu mulțumiri aduse Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru cuvântul de învățătură și pentru binecuvântarea revărsată asupra comunității parohiale în această zi de sărbătoare, la început de an. A urmat o agapă la care au participat toți credincioșii prezenți.
http://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2025/304-decembrie-2025/3841-hramul-parohiei-salamanca?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdbb683a9a90