Duminică, 17 ianuarie 2016, după Sfânta Liturghie, de la ora 12:20 în biserica parohiei Sfântul Efrem cel Nou, din Torrent, s-a desfășurat Campania de informare și prevenție cu privire la Tos ferina, desfășurată în colaborare cu Departamentul de Sănătate Publică Valencia, Secția Epidemiologie și Centrul de Sănătate Torrent.
Din grupul de medici veniți pentru această cauză au făcut parte domnul Antonio Salazar, Directorul Centrului de Sănătate Valencia, cât și domnul Vicent Villanueva, Directorul Centrului de Sănătate Torrent. Fiecare a prezentat, pe rând, riscurile care există în aceste luni de iarnă de a lua acest tip de tusă, care se transmite, punând în pericol viața bebelușilor de până la 2-3 luni, fiind un pericol real și pentru copiii mai mari, cât și pentru mămicile însărcinate. De asemenea au fost prezentate și metodele de prevenție, tratament etc.
În încheierea prezentării, a urmat o sesiune de întrebări venite din partea credincioșilor, la care medicii prezenți au răspuns cu soluții concrete, oferind fiecăruia o foaie cu informații ajutăroare.
La final, grupul de medici, împreună cu domnul Director Antonio Salazar și-au exprimat bucuria față de deschiderea comunității parohiei noastre față de acest tip de acțiune, menționând că Biserica facilitează posibilitatea de a informa prin aceea că adună duminical un număr însemnat de credincioși. De asemenea dumnealor au apreciat și implicarea cedincioșilor din parohia noastră în campaniile de donare de sânge prin colaborarea cu Centrul Transfuzii Valencia.
În urma acestei întâlniri, s-a stabilit colaborarea pe viitor, în lunile ce urmează, iar tema va fi stabilită în funcție de prioritățile și preocupările actuale ale credincioșilor cu privire la sănătate.
Pr. Vasile Pop
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/2016/147-ianuarie-2016/1051-stire-torrent#sigProIddff52881b2