Duminică, 16 octombrie 2016, de la ora 18.00, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a slujit Taina Sfântului Maslu în filia Iniesta, parte a parohiei Alcala de Jucar, preot paroh Gheorghe Edu. Înainte de slujbă, Preasfinția Sa a sfințit cu aghiasmă iconostasul și icoanele din biserică. La acest moment deosebit pentru credincioșii români de aici a fost prezent și preotul catolic Miguel Angel din Iniesta.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Timotei le-a vorbit credincioșilor prezenți despre parabola Semănătorului, citită la Sfânta Liturghie în această duminică, accentuând puterea cuvântului dar și importanța rodirii întru răbdare. În viața duhovnicească trebuie să ne luptăm ca să dobândim harul Duhului Sfânt, însă acesta rodește având răbdare. Astăzi este începutul mântuirii noastre, dar răbdarea e până la sfârșit.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/2016/157-octombrie-2016/1222-taina-sfantului-maslu-in-iniesta#sigProId087896b89d