Marți, 25 octombrie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, al Spaniei și Portugaliei, a avut loc ședința de toamnă a preoților din Protopopiatul Madrid-Sud. Aceasta a debutat cu un moment de rugăciune concretizat în Te-Deum-ul săvârșit cu ocazia Zilei Armatei Române. Nu mai este o noutate faptul că în slujbele noastre pomemim atât poporul român drept-credincios cât și poporul spaniol.
De la ora 10:00 a avut loc conferința Viața și activitatea Sfântului Ierarh Antim Ivirianul - mitropolitul Țării Românești, susținută temeinic de Preacucenicul Părinte Sorin Bota. A urmat o amplă dezbatere -cu puncte și idei foarte bine ancorate în realitate- despre contextul istoric de mărturisire din timpul marelui Mitropolit Antim, mărturisire la care suntem chemați și noi astăzi în contextul european complex. s-a subliniat prezența în Duh a mănăstirii care-i poartă numele, cât și deosebita importanță a actualizării activității, operei și trăirii Sfântului Ierarh Antim.
În partea a doua a ședinței s-au discutat aspecte administrative și proiecte viitoare dorite în Protopopiatul Madrid-Sud, subliniindu-se dăruirea și caracterul jertfelnic al preoților pe tărâm iberic.
Protopop Pr. Cristian Deac
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/2016/157-octombrie-2016/1232-sedinta-protopopiatului-madrid-sud#sigProIdd9feda19ba