Moşii de vară. Biserica Ortodoxă a consacrat pentru pomenirea generală a morţilor o zi liturgică pe săptămână, anume sâmbăta. Însă, două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt consacrate, în chip special, în toate Bisericile Ortodoxe, pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi – Moşii de iarnă) şi Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor – Moşii de vară).
Ambele zile poarta în popor şi denumirea de Moşii (cea dintâi: Moşii de iarnă, cealaltă Moşii de vară), pentru că în ele facem pomenire pentru părinţii, moşii şi strămoşii noştri cei adormiţi. În Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor sau “Moşii” de vară), Biserica face pomenirea generală a morţilor, rugându-se pentru ei, prin rugăciunile şi cântările înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru ca şi ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminica următoare. În biserica parohială, sâmbătă, 22 iunie 2013, după săvârşirea Sfintei Liturghii, a fost oficiată Slujba Parastasului pentru cei adormiţi, în prezenţa credincioşilor parohiei.
Rusaliile. După ce Mântuitorul S-a înălţat la Cer, o linişte caldă s-a aşternut peste sufletele ucenicilor. Aceştia s-au îndreptat plini de speranţă spre odaia de sus. De ar fi grăit încăperea aceasta! Câte zbateri cunoscuse ea! La câte căderi nu asistase ea, câte biruinţe nu-şi legau istoria de existenţa ei! Erau ucenicii din nou acolo. Şi, împreună cu ei, cu aceeaşi inefabilă smerită prezenţă, Maria, maica sfântă a Domnului. Era timp de priveghere şi de rugăciune. Un ucenic căzuse din slujba lui şi, pentru că nicio binecuvântare de sus nu se pierde, chiar când sufletul care are datoria curată a o transmite spre oameni s-a pierdut el însuşi, un nou slujitor se cerea a fi ales, în locul lui Iuda.
Curând, în zi de Cincizecime, peste comunitatea reunită în numele lui Iisus, se coboară Duhul Sfânt. Aşa ia naştere Biserica, prezenţa vie şi de netăgăduit a Domnului Iisus printre oameni. Dar despre cărarea Cincizecimii noastre vreau să amintesc, fără a încerca vreo clipă să separ al nostru drum de cel al Bisericii, ci din dorinţa de a personaliza mai mult mesajul Rusaliilor. De micuţ ca vârstă, până acum, când sunt mic la minte şi la asemănare cu Domnul Iisus, nenumărate persoane mi-au spus că ar trebui să înceteze visul meu de a schimba lumea. “Las-o în pace, lumea e aşa cum e, lumea nu se schimbă, nu mai face tu pe viteazul!”, mi-au zis mulţi.
Cu adevărat, nu am reuşit să schimb lumea. Dar Iisus Hristos Domnul o schimbă neîncetat. A schimbat-o prin venirea Lui în mijlocul ei, o schimbă necurmat prin sfinţii ei. Şi ştiţi de ce reuşesc sfinţii practici să transforme? Pentru că ei sunt singurii dintre noi care au ajuns să trăiască clipă de clipă Cincizecimea. Cercetaţi biografiile tuturor sfinţilor canonizaţi: toate vieţile lor ating apogeul permanentizării plinătăţii Duhului Sfânt. Aceşti preţioşi martori ai faptului că visul meu nu e utopie trasează pentru noi cărarea Cincizecimii: o cărare care trece prin Ghetsimani, apoi pe la Cruce, cunoaşte Învierea şi Înălţarea în sfinţire şi desăvârşire. Toate aceste indicatoare binecuvântate au drept centralitate, pentru noi, pe pământ, Crucea. Stau şi-mi imaginez calea Cincizecimii ca o cărare de munte; ne arată drumul indicatoarele de mai sus: Ghetsimani, Crucea, Învierea, Înălţarea, Cincizecimea; ţinta ne este Hristos. Uneori nu vedem mult în faţă, ci doar atât cât să nu ne rătăcim. Adesea suntem obosiţi de drum şi ne oprim. Alteori încercăm să mergem pe scurtătură, escaladând stânca pe drumul nepermis. Ne trezim căzând iarăşi în agonia Ghetsimaniului. Cel ce a purtat pe umerii Lui povara lumii ne ridică iarăşi. Iar dorul după veşnicii ne îmbie să începem a urca din nou. Ajungând în punctul Cincizecime, vom vizualiza aievea sfârşitul drumului, ne vom îndrăgosti cu stăruinţă de ţinta călătoriei noastre şi vom merge drept pe cărare. Într-un târziu, pe cărarea Cincizecimii, vom atinge vârful, vom intra în patria din înălţime şi vom fi totdeauna cu Domnul. Atunci doar, toate obstacolele din cale ne vor părea tare neînsemnate, iar drumul Cincizecimii va străluci în lumina lui adevărată. Vom fi surprinşi să constatăm că, pe cele mai strâmte poteci, am fost purtaţi pe sus, pe aripi de Duh şi de îngeri.
Picnic cu credincioşii de Rusalii. Madridul este înconjurat de nenumărate parcuri şi grădini, ceea ce permite, ori de câte ori simţim nevoia, evadarea din aglomeraţia, zgomotul şi stresul cotidian al oraşului mereu în vâltoare şi agitaţie. De aceea, nu trebuie să faci un drum până la munte, ci doar o scurtă deplasare la marginea capitalei, unde vei găsi suficiente locuri în care să te relaxezi într-un mod cât mai plăcut. Dacă timpul nu îţi permite să îţi iei o vacanţă în toată regula, atunci poţi alege să te detaşezi la un picnic în mijlocul naturii, la sfârşit de săptămână. Alături de familie, de prieteni, de toţi cei dragi mâncarea îţi va părea mult mai gustoasă. Şi, dacă vrei să faci puţină mişcare, şi vrei să te bucuri de aerul curat, cu atât mai bine. Aşa se face că, în Duminica Rusaliilor, am prelungit bucuria sărbătorii la un picnic, în Parcul Juan Carlos, prilej cu care am luat masa împreună şi ne-am bucurat de privilegiile naturii, fiecare după posibilităţi. La picnic, nu doar mâncarea este importantă, mai ales dacă mergi cu cei apropiaţi, cu prietenii. Un picnic poate combina plăcerea de a mânca în aer liber cu diverse tipuri de activităţi, jocuri şi, evident, conversaţia pe diverse teme personale, familiale şi comunitare care ne preocupă.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2013/111-iulie-2013/571-coslada-mosii-de-vara-rusalii-si-picnic#sigProId7875737d0f