Taina Sfântului Botez în parohia Almendralejos

Tipărire

Duminică, 09 noiembrie a.c., Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română, “Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea Almendralejos, în cadrul căreia a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru micuța Nectaria Ioana, cel de-al treilea copil al Părintelui paroh Ioan Sârbu.

La Sfânta Liturghie a participat și Părintele Protopop Ioan Poștoi de la Parohia "Sfântul Dimitrie Basarabov" din Sevilla, împreună cu doamna preoteasă Daniela și fiica lor Ioana, dânșii fiind și nașii micuței Nectaria.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfințitul Timotei a vorbit despre însemnătatea zilei de 9 noiembrie  marcată de prăznuirea Sfântului Nectarie Taumaturgul, mare vindecător și rugător înaintea lui Dumnezeu.

Totodată, Preasfinția Sa a subliniat și faptul ca oricine se roagă cu credință și sinceritate lui Dumnezeu dobândește harul Sfântului Duh, și a arătat cât de importantă este rugăciunea pentru aproapele, un exemplu relevant în acest sens fiind Iair, mai marele Sinagogii din Capernaum, care s-a rugat pentru fiica sa aflată în suferință.

 

  • Click to enlarge image almendralejos1.jpg
  • Click to enlarge image almendralejos2.jpg
  • Click to enlarge image almendralejos3.jpg
  • Click to enlarge image almendralejos4.jpg
  • Click to enlarge image almendralejos5.jpg
  • Click to enlarge image almendralejos6.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2014/128-noiembrie-2014/768-taina-sfantului-botez-in-parohia-almendralejos?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdcb07ce78ab

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta