Expoziția Martirium organizată de parohia Barcelona

Tipărire

Joi, 04 decembrie 2015, parohia Sfântul Gheorghe din Barcelona a fost gazda unui eveniment inedit dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni la împlinirea a 300 de ani de la martirajul lor dar și a 25 de ani de la căderea comunismului. În cuvântul de deschidere Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Episcopiei Spaniei și Portugaliei a vorbit celor prezenți despre martiriul Sfinților Brâncoveni.

După cuvântările de început s-a deschis oficial Expoziția Martirium, alcătuită din: tablouri și icoane pictate în cinstea Sfinților Brâncoveni de doamna Elena Murariu, la care s-a adăugat și o expoziție de arhitectură bisericească. Expoziția va fi deschisă pe tot parcursul lunii decembrie a.c. având ca locație Centrul Romanic San Pau del Camp din Barcelona.

În a doua parte a întâlnirii a avut loc un concert de colinde și muzică bizantină susținut de Corul Te-Deum Laudamus din București condus de către Pr. Lect. Dr. Zaharia Matei.

La acest frumos eveniment au luat parte invitați de seamă: Preasfințitul Timotei- Episcopul Ortodox Român al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, reprezențanți ai Bisericii Romano-Catolice, delegați ai autorităților locale, fostul prim-ministru al României domnul Petre Roman, d-na Consul General Geanina Boicu, preoți din Protopopiatul de Barcelona și credincioșii parohiei ortodoxe române din Barcelona.

La final Părintele paroh Aurel Bundă a mulțumit Preasfinției Sale, colaboratorilor, Arhiepiscopiei Romano-Catolice, autorităților locale, credincioșilor și tuturor celor prezenți la acest eveniment însemnat.

 

  • Click to enlarge image cartel A3 877 x 1240.jpg
  • Click to enlarge image flyer expo ortodoxa reverso 886 x 590.jpg
  • Click to enlarge image site1.jpg
  • Click to enlarge image site2.jpg
  • Click to enlarge image site3.jpg
  • Click to enlarge image site4.jpg
  • Click to enlarge image site5.jpg
  • Click to enlarge image site6.jpg
  • Click to enlarge image site7.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2014/129-decembrie-2014/788-expozitia-martirium-organizata-de-parohia-barcelona?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdef757b68fe

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta