Taina Sfântului Maslu în parohia Cordoba

Tipărire

Duminică, 07 decembrie 2014, credincioșii Parohiei Sfânta Muceniță Filofteia - din Cordoba s-au bucurat- chiar în ziua hramului- de prezența Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.Preasfinția Sa împreună cu încă 4 preoți slujitori din parohiile învecinate (Sevilla, Huelva, Almendralejos, Almeria) au săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru credincioșii din ținutul Cordobei.

A fost o zi unică în istoria de aproape 5 ani a parohiei ortodoxe române din Cordoba. Preasfințitul Timotei ne-a îndemnat  să  luptăm împotriva celei mai mari tendințe a românilor din străinătate și anume părăsirea credinței. Să nu ne trădăm sfânta credință și tradiție în care ne-am născut și să ne botezăm copiii în Biserica noastră Ortodoxă, să nu mergem în alte Biserici și să renunțăm la clișeul foarte răspândit în rândul românilor de peste hotare, și anume că "Dumnezeu este același peste tot".

Nu în ultimul rând a fost pomenită și viața Sfintei Mucenițe Filofteia și exemplul ei de milostenie,  de jertfă și de renunțare încă din pruncie la toate cele lumești pentru Dumnezeu.

La sfânta slujbă a participat și Domnul Consul general al României la Sevilla, care le-a adresat românilor un cuvânt de mulțumire, dar și de suport pentru problemele lor ce țin de serviciile Consulatului.

 

  • Click to enlarge image IMG-20141208-WA0007.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20141208-WA0017.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20141208-WA0023.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20141208-WA0031.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20141208-WA0040.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2014/129-decembrie-2014/794-taina-sfantului-maslu-in-parohia-cordoba?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId086eed8400

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta