Naşterea Domnului în Parohia Coslada

Tipărire

De sărbătoarea Naşterii Domnului, credincioşii parohiei s-au reunit la Sfânta Liturghie săvârşită în biserica parohială, ocazie cu care, după cuvenita pregătire, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Copiii şi toţi cei prezenţi au primit daruri pregătite prin grija membrilor Comitetului parohial.

În cuvântul de învăţătură, părintele paroh a spus: Crăciunul este atunci când Îl întâlneşti pe Dumnezeu. Crăciunul e atunci când simţi că valorifici în viaţa ta prezenţa unui Mântuitor! Crăciunul e atunci când pe lista ta de activităţi pui şi vizitarea unui bătrân sau a unui bolnav. Crăciunul este atunci când îţi propui să te împaci cu cineva. Crăciunul e când vrei să-I dăruieşti Domnului o inimă curată şi faci o spovadă bună.

Crăciunul e atunci când în centru pui sfânta Liturghie şi apoi masa şi revederile cu prietenii şi familia. Crăciunul este acea întâlnire dintre mine şi Dumnezeu, o întâlnire care se întâmplă mereu pentru prima dată. Mereu descopăr ceva nou. Mereu sunt fascinat de prezenţa Lui şi nu mă mai satur să-L privesc şi să-L ascult.

Crăciunul e atunci când între tine şi Dumnezeu e acel sentiment de iubire care nu-ţi dă linişte decât atunci când eşti în braţele celui iubit. Da, Crăciunul e când eu şi Dumnezeu stăm îmbrăţişaţi. Şi aş sta aşa secole întregi, ascultându-L cum îmi şopteşte istoria mântuirii, istoria unei iubiri, istoria unui Dumnezeu îndrăgostit de oameni. Vă doresc un Crăciun care să nu se mai termine niciodată, ci să renască în fiecare dimineaţă. Vă doresc un Crăciun care să vă facă să simţiţi îmbrăţişarea lui Dumnezeu. Vă doresc un Crăciun în care să fiţi pentru cei dragi cel mai frumos cadou: prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lumii.

 

  • Click to enlarge image DSC_7863 1000 x 667.jpg
  • Click to enlarge image DSC_7872 1000 x 667.jpg
  • Click to enlarge image DSC_7946 1000 x 667.jpg
  • Click to enlarge image DSC_7953 1000 x 667.jpg
  • Click to enlarge image DSC_7999 1000 x 667.jpg
  • Click to enlarge image DSC_8001 1000 x 667.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2014/129-decembrie-2014/819-nasterea-domnului-in-parohia-coslada?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId9bca53041e

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta