Expoziție cu Degustare de Produse Culinare Românești, Ediția I

Tipărire

DSC00429În Duminica Tomii, la ceas de seară, a avut loc în biserca cea nouă a Parohiei Ortodoxe Române, din Roquetas de Mar, prima biserică ortodoxă românească de zid ridicată în Regatul Spaniol, o Expoziție cu Degustare de Produse Culinare Tipice Românești.

Acest eveniment s-a bucurat de un succes deosebit în rândul invitaților, care au avut prilejul să cunoască parte din cultura gastronomică românească. Printre oaspeții spanioli, am avut onoarea să se numere Directorul Serviciului Social din cadrul Primăriei Municipiului Roquetas, care a fost însoțit de încă patru consilieri delegați de către Primarul Gabriel Amat. De asemenea, au luat parte la acest eveniment reprezentanți din partea Banco de Alimentos Roquetas de Mar.

Alături de noi a fost și Doamna Viceconsul Florența Ciubotaru, ca invitat din partea Viceconsulatului Almeria, care alături de Preotul Paroh Gheorghe Adrian Fofiu și de reprezentanții autorităților locale, a rostit o alocuțiune.

În cadrul evenimentului, oaspeții au avut prilejul să admire și frumosul port național, prin veșmintele purtate de membrii parohiei noastre.

Fiind la prima ediție, evenimentul se dorește a fi unul de anvergură internațională, prin faptul că anul viitor vor fi invitate să participe și celalalte naționalități din Roquetas de Mar.

Pr. Gheorghe Adrian Fofiu

 

  • Click to enlarge image DSC00424 1228 x 816.jpg
  • Click to enlarge image DSC00429.jpg
  • Click to enlarge image DSC00436.jpg
  • Click to enlarge image DSC00441.jpg
  • Click to enlarge image DSC00447.jpg
  • Click to enlarge image DSC00449.jpg
  • Click to enlarge image DSC00460.jpg
  • Click to enlarge image DSC00476.jpg
  • Click to enlarge image DSC00477.jpg
  • Click to enlarge image DSC00502.jpg
  • Click to enlarge image DSC00544.jpg
  • Click to enlarge image DSC00546.jpg
  • Click to enlarge image DSC00551.jpg
  • Click to enlarge image DSC00563.jpg
  • Click to enlarge image DSC00623.jpg
  • Click to enlarge image DSC00632.jpg
  • Click to enlarge image DSC00668.jpg
  • Click to enlarge image DSC00686.jpg
  • Click to enlarge image DSC00696.jpg
  • Click to enlarge image DSC00750.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2015/136-aprilie-2015/892-expozitie-cu-degustare-de-produse-culinare-romanesti-editia-i?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId920555406f

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta