Bucurii duhovnicești în parohia ortodoxă a basarabenilor din Madrid

Tipărire

11745792 10200729381434679 7710433508999031237 nPentru Parohia Ortodoxă a basarabenilor „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din Madrid, ziua de duminică, 19 iulie 2015, a fost un prilej de bucurie si aleasă sărbătoare prin aceea că, în mijlocul credincioșilor, a fost prezent Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, dar și prin aceea că, în cadrul Sfintei Liturghii a fost botezat al doilea copil al Părintelui paroh Oleg Ciubotaru și al doamnei preotese Laura Maria. Tot în cadrul Sfintei Liturghii Preacuviosul Părintele Ierodiacon Lavrentie a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Vilaller.

Alături de Preasfintia Sa, în această zi binecuvântată au slujit: Părintele Andrei Turea din Santander, Părintele Paroh Oleg Ciubotaru, Părintele Macarie Bărgăvanu slujitor la Centrul Eparhial,  Ierodiaconul Lavrentie Dăilă și diaconul Nicolae Olimpiu Biolan.

La final, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură referitor la slujirea Tainei Botezului în cadrul Sfintei Liturghii, explicând caracterul baptismal al slujbei și accentuând, de asemenea, faptul că săvârșirea Botezului in cadrul Sfintei Liturghii arată că bucuria acestui moment însemnat, nu este una privată, ci aparține întregii comunități.

  • Click to enlarge image 11011483_10200729360314151_8746189614141867574_n.jpg
  • Click to enlarge image 11111.jpg
  • Click to enlarge image 11143392_10200729329393378_3876044563792927272_n.jpg
  • Click to enlarge image 11169148_10200729376994568_7754893326203798697_n.jpg
  • Click to enlarge image 11218927_10200729339433629_8970228091034972305_n.jpg
  • Click to enlarge image 11220108_10200729380234649_5930828568839094417_n.jpg
  • Click to enlarge image 11263924_10200729373194473_5810938775898196508_n.jpg
  • Click to enlarge image 11745325_10200729334913516_8239205086553809114_n.jpg
  • Click to enlarge image 11745792_10200729381434679_7710433508999031237_n.jpg
  • Click to enlarge image oleg.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2015/138-iulie-2015/941-bucurii-duhovnicesti-in-parohia-ortodoxa-a-basarabenilor-dinmadrid?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId06177f8907

 
 
 
Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta