Pentru comunitatea ortodoxă de la Bilbao „Duminica Tuturor Sfinților” este ziua în care se sărbătorește hramul parohiei, iar anul acesta, parohia s-a îmbrăcat în „veșmânt” de sărbătoare pentru a 10 oară de la înființare. Cu această ocazie am avut în mijlocul nostru pe Pr. Prof. Dr. Vasile Gavrilă de la Paraclisul Universitar Sfântul Nicolae – Ghica, București.

Sărbătoarea a debutat cu slujba vecerniei cu litie, săvârșită în ajun, de către Părintele Vasile, iar la sfârșit, în cuvântul adresat celor prezenți, Părintele a precizat cât de importante sunt slujbele Bisericii care ne dau posibilitatea „să ne simțim acasă”. Doar în Sfânta Biserică „oamenii au posibilitatea, oriunde ar fi, să se simtă ca acasă și această stare ne-o prilejuiește numai și numai Biserica prin sfintele ei slujbe”. De aceea, „în timpul sfintelor slujbe nu suntem nici acasă la noi în România, nici în Spania, nici în altă parte, ci suntem în casa Domnului, deoarece Casa lui Dumnezeu este pretutindeni, cu același har, cu aceeași binecuvântare”.

A doua zi, la predica din cadrul Sfintei Liturghii, Părintele a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni ca fiind una jertfelnică: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”(In.3,16). Atunci când Dumnezeu a cerut lui Avraam să-l jertfească pe fiul său Isaac „a vrut să arate întregii umanități că aceasta va face cu Fiul Său, Îl va lăsa să fie răstignit... Iubirea cu care L-am iubit pe Tatăl v-am iubit pe voi. Iubirea cu care Tatăl M-a iubit pe mine vă iubește pe voi. Și de aici ințelegem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Referitor la pericopa evangheliei din această zi, se ridică o întrebare: „Unde este iubirea lui Dumnezeu pentru noi, iubirea cea jertfelnică? Când Dumnezeu ne cere să nu iubim pe tată sau pe mamă, pe fiu sau pe fiică, mai mult decât pe El, nu cumva este o iubire egoistă? Sigur că nu. Când ne cere Dumnezeu acestea, noi trebuie să vedem și să înțelegem dincolo de aceste cuvinte, cu mentalitate și înțelepciune dumnezeiască, pentru că limbajul Scripturii nu mai există în lume, nu numai că nu știm să citim cuvintele Scripturii, dar nu știm nici să gândim cu cuvintele Scripturii, deoarece în zilele noastre, pentru mulți, ele sunt o nebunie. Noi trebuie să iubim pe tată, pe mamă, pe fiu sau pe fiică în Dumnezeu, El Însuși arătându-ne această iubire în sânul Sfintei Treimi. Dumnezeu l-a creat pe om „cinstindu-l ca pe o făptură dumnezeiască”, însă omul a vrut să ajungă la îndumnezeire, nu prin Dumnezeu ci singur. De aceea „Dumnezeu Îl trimite pe Fiul Său ca să Se facă omul pe care Dumnezeu l-a gândit dinainte, pe care l-a făcut prima dată ca să fie om cum l-a gândit și cum l-a zidit de la început. Când a arătat Pilat pe Iisus, spunând iată Omul, nu știa ce spune, de aceea dacă noi vrem să știm ce trebuie să fim, trebuie să privim la Mântuitorul Hristos, în El, în Omul Hristos, și să vedem cum ne-a gândit pe noi Dumnezeu”.

După agapă, ne-am întors în biserică unde Pr. Vasile ne-a pus în vedere că „frământările fundamentale ale omului sunt în raport cu mântuirea sa. Omul în toate frământările lui caută infinitul, nemurirea, vrea să scape de moarte, de stricăciune. Omul caută fericirea, dar -dacă citim Predica de pe Munte- descoperim că nu putem fi fericiți în această lume și atunci vine întrebarea: ce este fericirea? Fericirea este apanajul lumii lui Dumnezeu”.

Omul are de împlinit o vocație mult mai înaltă, și anume îndumnezeirea. Vocația aceasta, suntem chemați s-o împlinim în condițiile lumii acesteia unde „oamenii se ceartă, se înjură, se bat ș.a.m.d.”. Descoperim așadar, că aceasta este ceea ce caută tot omul din toate timpurile și că toată știința despre om și despre îndumnezeirea omului n-o învățăm nici la școală, nici la universitate (asta nu inseamnă că n-am avea nevoie de ele!), ci în Biserică, pentru că Biserica este cea mai grozavă universitate în care se propovăduiește Evanghelia lui Hristos. Reușita unei lecții despre mântuire este colaborarea dintre universitatea pustiei și universitatea cetății”.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi minunată și pentru binecuvântarea de a-l avea în mijlocul nostru pe Părintele Vasile și de a ne împărtăși din cuvântul său atât de bogat și înălțător.

Nădăjduim în mijlocirea Tuturor Sfinților ca și de aici înainte să ne ajute să învingem toate ispitele și așa cum ei, privind la Mântuitorul Hristos, au învins toate încercările, ajungând la desăvârșire, tot așa și noi să privim la Hristos Domnul și să învingem toate ispitele care ne-ar putea despărți de Biserica Lui.

Pr. Petru David