Parohia Ortodoxă Română din Valdemoro, închinată Sfinţilor Mărturisitori Sofronie de la Cioara, Visarion Sarai şi Oprea Miclăuş şi-a sărbătorit hramul duminică, 25 octombrie 2015.
Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită în biserica parohială în Duminica a 23-a după Rusalii de un sobor de slujitori avându-l în frunte pe Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi al Portugaliei. Alături de Preotul Paroh Dorin Sas, au liturghisit: PCuv. Protos. Nicodim Moldovan, parohul din Salamanca, Consilier Social Eparhial și PC Pr. Paul Anastase de la Parohia Sf. Ierarh Nifon din Călărași. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul cuvenit, diaconul Nicolae Olimpiu Biolan a fost hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Comunității de Madrid.
În cuvântul de învățătură, rostit după pericopa evanghelică, Preasfinţitul Părinte Timotei a vorbit despre marele dar al libertății, dat fiecăruia de către Bunul Dumnezeu, dar și de capacitatea omului de a-l folosi cu discernământ, întru sporirea virtuților și eliberarea din multitudinea de patimi ce robesc sufletul omului contemporan.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Vocal Armonia al parohiei, membrii acestuia fiind înveșmântați în minunatele straie populare maramureșene, înfrumuseţând atmosfera de sărbătoare a hramului. Cu acest prilej s-au împărtăşit cu Sfintele Taine foarte mulţi dintre credincioşii prezenți.
Autoritățile locale din Valdemoro au fost reprezentate de o delegație numeroasă de consilieri locali, având în frunte pe Excelența Sa Don Guillermo Gross del Rio, primarul municipiului, care a transmis un mesaj călduros creștinilor prezenți. În semn de aleasă primire, fiecărui reprezentant de grup politic i-a fost înmânat un album color bilingv cu imagini superbe ale unor locuri de neuitat din România.
După otpust, părintele Nicodim Moldovan a prezentat volumul personal al părintelui Dorin Sas, intitulat Mărturisiri de Taină, tipărit la Editura Gedo din Cluj-Napoca, apărut cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, Cuvântul Înainte aparținându-i Mitropolitului clujean Andrei Andreicuț.
În semn de prețuire filială, după cuvintele de mulțumire adresate, preotul paroh a oferit ierarhului - în numele enoriașilor - o icoană pictată cu chipul Maicii Domnului.
Toate aceste manifestări au constituit din nou un bun prilej de cunoaştere reciprocă şi de întărire duhovnicească, întru comuniune frăţească ortodoxă şi românească, dar şi de cinstire a Sfinţilor Mărturisitori Români, ocrotitorii parohiei, care şi-au păzit credinţa şi neamul cu preţul vieţii lor.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2015/143-octombrie-2015/982-hramul-parohiei-valdemoro#sigProId1a9129df31