Botezul Domnului şi Liturghie baptismală în parohia Coslada

Tipărire

DSC 0752Sărbătoarea Botezului Domnului, numită și Epifania sau Teofania, este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății. Credincioşii Parohiei “Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada s-au reunit, în zi de praznic, 06 ianuarie, la Sfânta Liturghie şi la Slujba aghiasmei celei mari, primind la sfârşit apă sfinţită, “ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă.”

În cuvântul de învăţătură, părintele paroh a menţionat: “Astăzi ne mai amintim de locul şi timpul în care am început fiecare dintre noi să facem parte din familia lui Dumnezeu prin baia Botezului. Toţi am fost botezaţi când eram mici. În grija lor de a da copiilor tot ce aveau mai bun, părinţii noştri au considerat că este just şi potrivit să ne împărtăşească aceeaşi credinţă şi acelaşi dar de care s-au bucurat ei de la începutul vieţii. Recunoştinţa cea mai mare faţă de ei stă în sârguinţa de a reaprinde în noi darul primit atunci în sufletele noastre. Era ca o sămânţă pusă cu grijă în pământ bun ca să crească şi să aducă roade.”

Duminică, 8 ianuarie, a avut loc în comunitate Sfânta Liturghie baptismală, în cadrul căreia a fost botezat pruncul Efrem-Gabriel, al doilea copil al tinerei familii, Mihai şi Gabriela Zamfir, naşi fiind familia Sorin-Marius şi Minodora Chiruţă, membri fondatori ai parohiei, prezenţi la toate evenimentele parohiale în cei aproape zece ani de existenţă.

Prezbitera Gina Cimpoca

  • Click to enlarge image DSC_0155.JPG
  • Click to enlarge image DSC_0383.JPG
  • Click to enlarge image DSC_0486.JPG
  • Click to enlarge image DSC_0522.JPG
  • Click to enlarge image DSC_0525.JPG
  • Click to enlarge image DSC_0626.JPG
  • Click to enlarge image DSC_0648.JPG
  • Click to enlarge image DSC_0674.JPG
  • Click to enlarge image DSC_0686.JPG
  • Click to enlarge image DSC_0752.JPG
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/161-ianuarie-2017/1300-botezul-domnului-si-liturghie-baptismala-in-parohia-coslada?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdba5aeb2666

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta