Sâmbătă, 25 martie 2017, cu ocazia praznicului Buneivestiri, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a asistat la slujba Sfintei Liturghii săvărșită de părintele Mercurie, Vicarul Arhiepiscopiei Râmnicului, în locașul de cult al Mănăstirii ortodoxe române de la Cenicientos. Răspunsurile la strană fiind oferite de obștea de maici a mănăstirii.
La final, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură despre praznicul Buneivestiri și cum a fost dusă la templu Maica Domnului, care a viețuit acolo în ascultare și smerenie, umplându-se de har. De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit despre bucuria care vine prin sfințenie și pe care au avut-o toți Sfinții Părinți, oferindu-ne în acest sens exemplul Sfântului Serafim de Sarov care saluta pe toți cu: Hristos a înviat, bucuria mea!
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/163-martie-2017/1334-praznicul-buneivestiri-cenicientos-2017#sigProIdf4f6d7272f