Hramul parohiei Torrent

Tipărire

07mai2017 30În perioada 05-07 mai 2017, credincioşii Parohiei „Sfântul Efrem cel Nou” din Torrent şi-au sărbătorit ocrotitorul. Vineri 05 mai a.c. s-a săvârșit Sfânta Liturghie, iar sâmbătă seara, 06 mai, Vecernia cu Litie urmată de câteva dezbateri duhovnicești legate de Sfântul Efrem cel Nou, viața și mucenicia sa, dar și despre roadele rugăciunii în viața noastră. Pentru a oferi credincioşilor posibilitatea participării într-un număr mai mare la acest eveniment, hramul a fost sărbătorit duminică, 07 mai a.c., printr-o Sfântă Liturghie solemnă, unde împreună cu Părintele paroh Vasile Pop, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Doctor Iustin Hodea al Maramureșului și Sătmarului și a Preasfințitului Părinte Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei, a slujit și invitatul nostru din acest an la hram Părintele Protosinghel Nifon Neamciuc, starețul Mănăstirii Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Strâmtura, Maramureș.

La finalul Sfintei Liturghii Părintele Stareț Nifon a ținut un cuvânt de învățătură despre Sfântul Efrem cel Nou, făcând trimitere și la pericopa evanghelică a Duminicii a IV-a după Paști. Bucuria hramului a fost sporită de surpiza pregătită credincioșilor prezenți în număr mare la biserică, prin aceea că la miruit s-au pus la închinare moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, aduse de Părintele Gheorghe Alin Resiga din parohia ortodoxă română din Lliria, de asemenea credincioșii s-au închinat și la epitrahilul Sfântului Efrem cel Nou, pe care parohia Torrent l-a primit de la Nea Makri în anul 2014.  

Tot din data de 07 mai a.c. a început și programul de rugăciune: Să ne rugăm împreună cu Sfântul Efrem cel Nou!, în cadrul căruia preotul paroh și credincioșii vor săvârși 40 de zile Acatistul Sfântului ocrotitor, ca semn de mulțumire, mai ales că tot acum s-au împlinit și 5 ani de la înființarea parohiei ortodoxe române din Torrent.

Toți cei prezenți au participat după încheierea evenimentului la agapa frățească, pregătită cu bucate alese de către femeile comitetului parohial și prin dragostea și implicarea credincioșilor din parohie.


  • Click to enlarge image 07mai2017 25.jpg
  • Click to enlarge image 07mai2017 28.jpg
  • Click to enlarge image 07mai2017 30.jpg
  • Click to enlarge image 07mai2017 33.jpg
  • Click to enlarge image 07mai2017 43.jpg
  • Click to enlarge image 07mai2017 44.jpg
  • Click to enlarge image 07mai2017 45.jpg
  • Click to enlarge image 07mai2017 49.jpg
  • Click to enlarge image 07mai2017 56.jpg
  • Click to enlarge image 07mai2017 7.jpg
  • Click to enlarge image 07mai2017 8.jpg
  • Click to enlarge image 18194755_1452493428104711_5866329429164753279_n.jpg
  • Click to enlarge image 18222640_1457976720889715_1509083986527875778_n.jpg
  • Click to enlarge image 18341747_1457976577556396_8127475507728547361_n.jpg
  • Click to enlarge image 18362742_1459211067432947_1533411902_o.jpg
  • Click to enlarge image 18379446_1459209997433054_768804742_o.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/165-mai-2017/1368-hramul-parohiei-torrent?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId4e6fa72fa5

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta