Slujire arhierească de Rusalii la Catedrala episcopală provizorie din Madrid

Tipărire

IMG 20170604 WA0006În duminica Pogorârii Sfântului Duh, 04 iunie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala episcopală provizorie din Madrid. După terminarea Sfintei Liturghii s-a săvârșit Vecernia plecării genunchilor, iar la momentul miruitului toți credincioșii prezenți au primit în semn de binecuvântare spice de grâu.

La final, ierarhul nostru a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre Sfântul Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi. De ce S-a înălțat Mântuitorul? A făcut aceasta pentru ca să ducă fierea noastră și să o facă împreună șezătoare cu Sfânta Treime, pentru că nu S-a înălțat numai Hristos Dumnezeu, ci și Hristos Omul. Firea omenească a ajuns în sânul Sfintei Treimi. Oare ne-a părăsit Hristos dacă S-a înălțaț la cer? Nu! Ci ne-a trimis pe Duhul Cel Sfânt pe care azi Îl sărbătorim. Cunoscuta rugăciune Împărate ceresc... este adresată Duhului Sfânt și o rostim prima dintre rugăciunile începătoare tocmai pentru ca Duhul să vină să Se sălășluiască întru noi, să ne învețe cum să ne rugăm și să ne sfințească prin harul Său.

  • Click to enlarge image IMG-20170604-WA0001.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20170604-WA0002.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20170604-WA0003.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20170604-WA0004.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20170604-WA0005.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20170604-WA0006.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20170604-WA0007.jpg
  • Click to enlarge image IMG-20170604-WA0008.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/166-iunie-2017/1392-slujire-arhiereasca-de-rusalii-la-catedrala-episcopala-provizorie-din-madrid?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIde24914b18c

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta