Prima Liturghie arhierească în Castro-Urdiales

Tipărire

SV6A5592În Duminica a II-a după Rusalii, 18 iunie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghia arhierească în parohia „Sfântul Niceta de Remesiana", din Castro Urdiales, fiind prima slujbă arhierească în această nouă parohie. De asemenea a avut loc și slujba de sfințire a icoanelor pictate de pe iconostas. Pentru activitatea rodnică desfășurată până acum în parohie Părintele paroh Mădălin Șelaru a fost hirotesit de către Preasfinția Sa întru sachelar.

La final Preasfințitul Timotei a cuvântat despre sfințenie ca lucrare și roadă a Duhului Sfânt în lume. Astăzi îi cinstim pe toți Sfinții Români și vedem că Duhul Sfânt a rodit sfințenia și în neamul românesc.

Dumnezeu este Cel care ne sfințește, însă dacă noi nu participăm la harul lui Dumnezeu nu ne putem sfinți sau mântui. Să citim Viețile Sfinților ca să-i putem urma, să ne fie modele și să putem și noi să fim modele pentru ceilalți fiind și rămânând în comuniune unii cu alții.   

Alături de comunitatea de români din Castro-Urdiales a fost prezent astăzi la slujbă și consulul general al României la Bilbao, domnul Marian Popescu, care, la sfârșitul slujbei, a adresat comunității câteva cuvinte cu ocazia acestui ales moment de sărbătoare.

  • Click to enlarge image SV6A5513.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5515.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5520.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5525.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5564.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5574.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5582.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5584.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5589.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5592.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5595.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5607.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5614.jpg
  • Click to enlarge image SV6A5615.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/166-iunie-2017/1398-prima-liturghie-arhiereasca-in-castro-urdiales?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId0fdd0ea8d2

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta