Din mila lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, în după-amiaza zilei de duminică, 17 decembrie 2017, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Colinde tradiţionale româneşti “Bun eşti, Doamne, Bun!” în Protopopiatul Levante.
În acest an, evenimentul a fost organizat Parohia Sfântul Efrem Sirul din Torrevieja. Au participat colindători din toate cele opt parohii ale Protopopiatului Levante. Alături de colindătorii parohiei gazdă, au dat curs invitaţiei şi au vestit Naşterea Mântuitorului, copii ai şcolilor parohiale şi credincioşi din parohiile: Sfinţii Trei Ierarhi, din Aielo de Malferit; Sfântul Ierararh Iachint de Vicina, din Alcoy; Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni, din Alicante; Naşterea Maicii Domnului, din Benidorm; Acoperământul Maicii Domnului, din Elche; Sfântul Dumitru şi Sfinţii Doctori Cosma şi Damian, din Gandia-Oliva; Înălţarea Sfintei Cruci, din Murcia - împreună cu cei din filia Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, din Pilar de la Horadada.
Părintele Sorin Cosmin Trica, gazda acestui minunat spectacol, a adus mulţumiri tuturor preoţilor şi participanţilor, salutând şi prezenţa unor personalităţi din regiune.
A fost de faţă preotul spaniol Joaquin Carlos, coordonatorul activităţilor ecumenice în cadrul Episcopiei Catolice de Orihuela-Alicante, cel care a ofeit spaţiul pentru desfăşurarea festivalului. Din partea autorităţilor locale, au fost prezenţi doamna Sofia Alvarez Ineguez şi domnul Fermín Gonnzales Rodriguez, consilieri pe Turism şi Rezidenţi Internaţionali ai primăriei din Orihuela.
În încheierea programului Părintele Nicolae Cristian Toderici, Protoiereul Protopopiatului Levante, a adresat un mesaj tuturor celor prezenţi, prin care a încurajat pe toţi românii care vieţuiesc în această zonă a Spaniei, să păstreze şi să ducă mai departe aceste frumoase obiceiuri, datini şi cântece de Crăciun, adevărata zestre a românilor din întreaga lume. De asemenea Părintele Protoiereu Cristian a oferit cetelor de colindători, din partea Preasfințitului Timotei, Diplome de participare și calde urări de sărbători binecuvântate.
În glas de colind şi atmosferă de sărbătoare, seara s-a terminat cu venirea mult aşteptatului Moş Crăciun, cel care a adus daruri tuturor copiilor prezenţi.
Mulţumiri aduse Pruncului Iisus Hristos şi celor care au vestit Naşterea Lui, făcând posibilă această frumoasă seară de colinde!