În 12 august 2018, Preasfințitul Părintele nostru Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Ortodoxă Română din Madrid.
În cadrul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a explicat credincioșilor că avem nevoie de iertare în fața lui Dumnezeu. Nimeni nu este fără de prihană, nimeni nu este fără de păcat. Avem mare nevoie de iertarea lui Dumnezeu si avem nevoie mare să ne iertăm unii pe alții. Nu ne putem bucura de iertarea lui Dumnezeu fără să iertăm și noi la rândul nostru, greșelile unii altora. Iertarea este firescul iubirii. Până nu iertăm toate din inimă nu ne putem elibera. Iertarea lui Dumnezeu ar fi trebuit sa starneasca și în inima celui iertat, puterea de a ierta.
”De vreme ce nu sunt în stare să iert aproapelui meu, Dumnezeu ingăduie suferințele, durerea asupra noastră ca poate în cele din urma să reușesc să zic ”Doamne fie-ți milă de mine că nu am fost în stare să iert și acum mă căiesc de neputința mea de a ierta.”