Preasfințitul Părinte Timotei: Slujire arhierească în Parohia din Vielha

Tipărire

În data de 29 decembrie 2019, Preasfințitul Părintele nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Parohia Ortodoxă din localitatea Vielha.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părintele nostru Timotei a explicat credincioșilor prezenți însemnătatea Apostolului și a pericopei evanghelice.

”Dacă ați fost atenți la Apostol,  credința aflăm că a venit prin revelație, Evanghelia a venit prin revelație de la Dumnezeu. În Epistola către Galateni Sfântul  Apostol Pavel le spune că învățătura pe care o propovăduiește nu este învățătură de la om ci este învătătură dumnezeiască. Sfântul Apostol Pavel, Saul înainte, era împotriva credinței. Când Sfântul Mucenic și Arhidiacon Ștefan a fost ucis cu pietre, Saul a păzit hainele celor care îl ucideau cu pietre pe Arhidiaconul Ștefan. El făcea parte dintre fariseii care propovăduiau la templu și a fost printre cei care îi dadeau spre moarte pe creștini, așa cum a fost ucis și Sfântul Ștefan. În viața Sfântului Apostol Pavel s-a întâmplat ceva. În drumul său dinspre Ierusalim spre Damasc, unde mergea ca să îi prindă pe creștinii din Damasc, i s-a arătat Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Vedem iată, cum a venit Mântuitorul în această lume , toate forțele celui rău s-au pus împotriva lui Dumnezeu ca să omoare din fașă această credință. Și Irod a căutat cu orice preț să Îl prindă pe Pruncul Hristos ca să Îl omoare și de aceea Îngerul Domnului s-a arătat în vis si i-a spus lui Iosif să Îl ia pe Prunc și mama Sa și să plece în Egipt. Aflăm din Evanghelie cum Irod a dat poruncă să se ucidă pruncii de doi ani și mai mici, din Bethleem și Ierusalim.

De la început cel rău i s-a împotrivit lui Dumnezeu, de la început a vrut să se omoare orice credinta a oamenilor în Dumnezeu. De aceea l-a ispitit și pe Adam și pe Eva și toate ispitele care vin asupra noastră din partea celui rău, vin să ne îndepărteze de la credință.

 

După Sfânta Liturghie părintele paroh a oferit în dar Preasfințitului Timotei o cruce de binecuvântare iar toți credincioșii prezenți au participat la agapa frățească organizată în parohie.

  • Click to enlarge image IMG_3161.jpg
  • Click to enlarge image IMG_3163.jpg
  • Click to enlarge image IMG_3172.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-12-29-14-39-59.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-12-29-14-41-12.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/224-dec-19/1981-preasfintitul-parinte-timotei-slujire-arhiereasca-in-parohia-din-vielha?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId25612cde95

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta