13 octombrie 2019: Liturghie Arhierească la Mănăstirea din Vilaller

Tipărire

În data de 13 octombrie 2019, Preasfințitul Părintele nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei a slujit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Vilaller.

Cu ocazia prăznuirii în data de 14 octombrie a Sfintei Cuvioase Parascheva, la Mănăstirea Vilaller s-au adunat mulți credincioși, dând Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părintele nostru Timotei a slujit alături de mai mulți preacuvioși și preacucernici părinți, hirotonind diacon pe teologul Lucian Crașovan. În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a amintit si salutat prezența a doi consuli generali ai României în Spania (Consulii Generali din Barcelona și Zaragoza), a maicilor starețe precum și a părintelui Tănase de la Valea Plopului, părinte care se îngrijește de multă vreme cu creșterea copiiilor orfani și care a ajuns până acum sa aibă în grijă în total aproape 5000 de copii.

În continuare, Preasfinția Sa a explicat celor prezenți Pilda Semănătorului și importanța acesteia în viața credincioșilor, care trebuie să își dorească să fie ca pamântul roditor pentru Cuvântul lui Dumnezeu.

  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-48-46.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-48-47.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-51-10.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-51-23.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-53-39-1.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-53-39.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-54-31.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-55-35.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-56-51.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-58-32.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-13-23-59-28.jpg
  • Click to enlarge image PHOTO-2019-10-14-00-00-49.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/226-octombrie-2019/1917-13-octombrie-2019-liturghie-arhiereasca-la-manastirea-din-vilaller?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId74776cbb0d
Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta