Sinaxa Preoțească a Protopopiatului Madrid Sud

Tipărire

Cu binecuvântarea Preasfințitului  Părinte  Episcop Dr. Timotei Lauran, al Episcopiei Spaniei și Portugaliei , în data de 10 octombrie la ora 17.00 în Biserica Parohială a Parohiei din Getafe cu hramul Sfântul Cuvios  Nicodim cel Sfințit de la Tismana s-a desfășurat Sinaxa preoților din Protopopiatul Madrid Sud, în prezența Arhierelui Vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei , Preasfințitul Părinte Episcop Teofil de Iberia.

S-a oficiat Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos de către Părintele Episcop , preoții răspunzând la strană. După slujba Acatistului , Preasfinția Sa a ținut un Cuvânt Duhovnicesc și Pastoral preoților subliniind importanța `pomenirii numelui lui Iisus care este  “ dulceața preoților “ și importanța pomenirii cu dragoste a numelor tuturor celor din poporul lui Dumnezeu încredințat nouă preoților spre păstorire.

În partea a doua,  s-au discutat aspecte misionar, pastorale și administrative, precum și  propuneri practice pentru programul pastoral în curs la nivelul Protopopiatului.

După cuvântul  părintesc de încheiere  a  Părintelui Episcop Teofil, toți frații preoți au participat la agapa pregătită de către Parohia gazdă .

Slavă Domnului pentru toate !

Protopop, Cristian M. Deac

  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.07.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.08.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.09.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.10.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.12-1.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.12.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.14.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.15.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.16-1.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.16.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.17.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.21-1.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.21-2.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.21.jpeg
  • Click to enlarge image WhatsApp-Image-2019-10-15-at-14.55.23.jpeg
  •  
View the embedded image gallery online at:
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/226-octombrie-2019/1918-sinaxa-preoteasca-a-protopopiatului-madrid-sud?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId34fe35bcd3
Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta