Hramul Parohiei Calahorra

    La 12 Decembrie Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni. Parohia din localitatea Calahorra, La Rioja, Spania, îl are ca ocrotitor pe acest mare sfânt părinte al Bisericii noastre. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Spaniei și Portugaliei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din ziua hramului înconjurat de un frumos sobor. Sub protia Preasfinției Sale au slujit Părintele Daniel Prode de la parohia Mallen, Părintele Ion Răducu de la Parohia Pamplona, Părintele Daniel Maniu de la parohia Ejea de los Caballeros, Părintele Cosmin Coș de la parohia Teruel, Părintele paroh Robert Panainte și Părintele Ierodiacon Casian Nemet. 
    În cuvântul rostit cu prilejul hramului comunității parohiale Preasfințitul Părinte Teofil a evidențiat viața pilduitoare a Sfântului Spiridon și importanța deosebită pe care a avut-o la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325 în apărarea dreptei credințe. 
În partea a doua a explicat fiecare fericire din pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, care de obicei se citește la pomenirea unui sfânt ierarh.
   "Despre ce sărăcie vorbește Domnul? Despre acea sărăcie a duhului, acea simplitate a inimii în care omul primește cu ușurință Cuvântul Lui Dumnezeu. Stare aceea  în care omul conștientizează că nu are nimic  în afara lui Dumnezeu, nu-și pune nădejdea în bogăția pământească, singura lor bogăție este credința și nădejdea în Dumnezeu."
    "Fericiți sunteți voi care plângeți acum. Ce fel de lacrimi fericește Mântuitorul? Cele mai prețioase sunt lacrimile de pocăință, cei care își văd păcatele și plâng pentru ele, dar nu deznădăjduiesc. Acest plâns este un plâns dătător de bucurie care se va desăvârși în Împărăția Lui Dumnezeu. 
    "Adevărata foame a omului este cea după Dumnezeu, omul ar trebui să mulțumească pentru hrană ca fiind darul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu n-ar binecuvânta munca omului n-ar nu s-ar putea bucura de pâinea cea de toate zilele."

     "În zilele noaste putem înțelege de ce Mântuitorul fericește pe cei prigoniți. Un tânăr care trăiește după Cuvântul Lui Dumnezeu va fi luat în râs, va fi prigonit. Logica Evangheliei este cu totul alta decât a lumii acesteia."
    "Sfântul Spiridon ne arată că toți suntem chemați să fim sfinți. Sfințenia nu este rezervată clericilor. Sfântul Spiridon a fost un cioban, rămas văduv, cu copii, dar viața lui și credința a făcut ca să fie ales episcop al Trimitundei și a ajuns să fie un mare sfânt și făcător de minuni. Să ne ajute Domnul să trăim după Evanghelia Sa chiar și în aceste condiții în care ne aflăm."

      La final Părintele paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizită și slujire în parohie, dar și părinților care s-au alăturat la sărbătoarea hramului.