În Duminica de dinaintea Prăznuirii Nașterii Domnului, 20 Decembrie, numită și a Sfinților Părinți după Trup ai Domnului, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe române din localitatea Collado-Villalba, Madrid, Spania.
Cu această ocazie parohia și-a serbat în mod festiv ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul care este pomenit la 18 Decembrie. Sâmbătă Preasfințitul Teofil de Iberia a săvârșit Vecernia Mare, după care a ținut un cuvânt de învățătură care a avut ca temă centrală postul: însemnătate, motive și scop.
Duminică, alături de ierarh au slujit Părintele Protopop Ilie Tabarcea, parohul comunității, și Părintele Ierodiacon Casian Nemet. În cadrul Sfintei Liturghii s-a dat citire pericopei evanghelice care prezintă Genealogia după trup a Domnului Hristos și Nașterea Sa.
În cuvântul de învățătură Ierarhul a tâlcuit evanghelia rânduită pentru această duminică spunând că în primul rând, această genealogie a fost consemnată de către Sfântul Evanghelist Matei în special pentru iudei, pentru încredințarea lor că Hristos este Mesia și că El este din seminția regelui David.
În continuarea cuvântului Ierarhul a făcut o paralelă între Nașterea Domnului și Jertfa Sa. "Icoana Nașterii Domnului ne duce cu gândul la jertfă, la Jertfa Domnului. Peștera se asemănă cu mormântul în care a fost așezat Domnul după pogorârea Sa de pe Cruce. Scutecele se aseamănă cu giulgiul cu care a fost înfășurat trupul Domnului."
"Mântuitorul ni se arată la început ca un prunc, pentru că își dorește să avem inimă de copii. Cum sunt copii? Sunt iertători, se bucură de orice, chiar dacă se cerată repede se împacă. Încă de acum trebuie să cultivăm această nevinovăție copilărească. După dobândirea acesteia nu trebuie să ne mulțumim cu aceasta, ci trebuie să avansăm. Nașterea Domnului ne îndreaptă privirea către seriozitatea și curajul mucenicilor și la slujirea cuvioșilor."
Domnul ne vrea buni și gingași precum copiii, dar și serioși în dragostea și credința noastră. Dacă îl iubim cu adevărat pe Domnul trebuie să renunțăm la orice și la oricine. Pe oameni îi iubim în măsura în care aceștia nu ne despart în a-l sluji pe Dumnezeu. Sunt părinți care își împiedică pruncii să meargă la mănăstire. De aici ne putem da seama cât de slabă este credința acestor părinți în Dumnezeu, însă pot fi și copii care îi împiedică pe părinți să-l slujească Domnului. Tot ce punem înaintea Lui Dumnezeu devine idolul nostru, care în cele din urmă ne va dezamăgii.
Ierarhul a încheiat predica sa prin cuvintele: "Să ne ajute Dumnezeu să ne sporim credința, să petrecem zilele acestea cu pace, cu bucurie în suflet, dar să nu uitam că Cel ce ne-a adus această pace este Domnul nostru Iisus Hristos."
La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru toți eroii și martirii de la Revoluția din anul 1989.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2020/218-decembrie-2020/2181-hramul-parohiei-villalba?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId3d11e6b735