În Duminica a 29-a după Rusalii( a vindecării celor 10 leproși), 17 Ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Eparhială din Madrid.
Din pericopa evanghelică rânduită pentru duminica aceasta, ierarhul a extras trei învățături pentru folosul duhovnicesc: chemarea numelui Lui Hristos, legătura cu biserica și mulțumirea.
"Prima învățătură este chemarea numelui Lui Hristos. Cei zece bărbați au strigat: "Învățătorule, Iisuse, fie-ți milă de noi! Noi știm că Iisus nu este un simplu învățător, ci este Fiul Lui Dumnezeu întrupat. Avem în tradiția noastră ortodoxă această rugăciune, numită a lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă. Este important ca mereu să invocăm și să chemăm numele Domnului și să avem încredere că numai în acest nume ne putem mântui. Nu este un alt nume, pe care rostindu-l, să ne umple sufletul de bucurie"
"A doua învățătură pe care o putem extrage din evanghelia de astăzi este păstrarea legăturii cu preotul, cu biserica. Mântuitorul i-a trimis pe cei zece să se arate preoților. Este o ispită în rândul creștinilor care spun că nu au nevoie de biserică, au legătura lor personală cu Dumnezeu, mă rog acasă, nu am nevoie de preot. Dumnezeu lucrează prin Biserică. Mântuitorul este Cel care a întemeiat Biserica. Păcatul acționează precum lepra, ne desfigurează. Cel care ne încredințează că ne-am vindecat și că suntem pe drumul cel bun este preotul, lucrul aceasta se întâmplă prin Taina Sfintei Spovedanii, altfel, relația noastră cu Dumnezeu ar putea fi o înșelare. Să nu renunțăm la legătura cu Biserica și cu duhovnicul."
"A treia învățătură este mulțumirea, recunoștința. Dacă ai primit ceva în dar, ceva ce te bucură, firesc este ,să spui mulțumesc. Lui Dumnezeu mereu avem de ce să-I spunem mulțumesc, chiar și pentru cele care nouă ni se par mai puțin bune. Chiar și acelea pot fi o pedagogie a lui Dumnezeu, o îngăduință, cu care ne șlefuiește și ne pregătește pentru Împărăția Sa. Ne-am dezobișnuit să mulțumim. Se simte această lipsă în familie, între soți, între copii și părinți. Chiar și părinții trebuie să mulțumească copiilor lor, pentru că așa se vor deprinde și ei. Marea mulțumire pe care i-o putem aduce lui Dumnezeu este să primim cu inima deschisă tot ceea ce ne dăruiește El, mai ales pentru faptul că El ni se dăruiește pe Sine."
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2021/204-ianuarie-2021/2203-slujire-arhiereasca#sigProIde73f73f8ba