Canonul cel Mare la Catedrala Eparhială

    Miercuri, în a V-a Săptămână a Postului Sfintelor Paști, 14 Aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Denia Canonului cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în biserică din Madrid.
După încheierea slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți în Catedrală. "La cântările Canonului celui Mare, noi, ne-am pocăit pentru toată lumea. Cântările au fost rostite la singular, dar nimeni nu s-ar fi putut exclude de la ceea ce a auzit. Asta înseamnă că Dumnezeu ne-a gândit într-o unitate desăvârșită."
"Canonul din această seară a fost plin de imagini din Sfânta Scriptură. Sfântul Andrei Criteanul se vede că s-a hrănit zilnic din Sfânta Scriptură, și-a întemeiat viața pe cuvântul Lui Dumnezeu, și aceasta este și pentru noi calea, să ne raportăm mereu la cuvântul Lui Dumnezeu, și atunci parcursul vieții noastre, călătoria vieții noastre, va fi o călătorie spre înviere. Așa cum Postul cel mare este o călătorie spre Sărbătoarea Învierii Domnului, la fel, călătoria vieții noastre pe acest pământ va fi o călătorie spre trecerea noastră de la cele vremelnice la cele veșnice."