Vineri, 16 Aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Denia Acatistului Bunei Vestiri în parohia "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Lleida. Alături de Ierarh au slujit Preacucernicul Părinte Protopop Daniel Șimon, parohul comunității, și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial pe probleme de protocol.
Sâmbătă, 17 Aprilie 2021, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat fiind de Preacucernicul Părinte Paroh Daniel Șimon, Protopop de Aragon, Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial, și Părintele Gheorghe Crăciun de la Parohia Viella.
Ierarhul, în cuvântul de învățătură a vorbit despre importanța prezenței Lui Hristos în viața noastră. Hristos este mereu prezent în mijlocul nostru, dar mai ales, El își dorește să fie prezent în inima noastră. El nu trebuie să fie o prezență exterioară; El nu pentru aceasta a venit în lume, ca să locuiască în biserici și altare, Singur, ci El a venit în această lume ca să locuiască în inimile noastre, la lumina aprinsă a sufletului nostru. Viața noastră, faptele noastre cele bune trebuie să fie lumina cu care noi îl cinstim pe Mântuitorul Iisus Hristos. Această lumină, a vieții noastre, a faptelor noastre, trebuie să fie și pentru alții lumină, pentru cei care nu-L cunosc pe Mântuitorul Hristos."
La final, Preacucernicul Părinte Daniel Șimon a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru vizita și slujirea în comunitatea parohială din Lleida.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2021/232-ap21/2268-ps-teofil-de-iberia-prezent-in-parohia-lleida#sigProIdfa46a70bc2
