Duminică, 8 Ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a liturghisit în Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, din Murcia, Spania
Alături de Ierarh au slujit Părintele Paroh Ovidiu Hordoan și Părintele Arhidiacon Casian Nemet.
Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătura explicat Evanghelia acestei duminici, care relatează începutul propovăduirii Domnului. După ce a fost botezat, Domnul a petrecut patruzeci de zile de post, la sfârșitul cărora a fost ispitit de diavolul. Biruind cele trei ispite ale diavolului, Domnul își începe lucrarea de propovăduire, îndemnând poporul la pocăință, adică la schimbarea și înnoirea minții. Pentru a putea scăpa de lucrarea vrăjmașului diavol, se cuvine, asemenea Domnului, să dăm prioritate celor duhovnicești; să-L îndreptățim mereu pe Dumnezeu și să ne clădim viața pe cuvântul Lui.Sfârșitul propovăduirii Domnului este dragostea, iar aceasta este imposibilă fără pocăință. Doar prin pocăință omul poate ajunge la desăvârșirea iubirii. Aceasta înseamnă a-I aduce slavă lui Dumnezeu pentru toate, a îmbrățișa fără cârtire crucea vieții și a nu judeca pe nimeni.
La final, Părintele Paroh Ovidiu Hordoan a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru vizita și slujirea Sfintei Liturghii în mijlocul comunității parohiale Murcia I.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2022/243-ianuarie-2022/2730-liturghie-arhiereasca-in-parohia-murcia-i#sigProIda609f33ad5
