Duminică, 3 Aprilie 2022, în a IV-a duminică din Postul Mare, dedicată învățăturii Sfântului Ioan Scărarul, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Satu Mare, orașul natal al Chiriarhului eparhiei noastre, alături fiindu-i un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și Preacucernicul Părinte Protopop Ioan Socolan.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa tâlcuit pericopa din Sfânta Evanghelie după Marcu citită în cadrul Sfintei Liturghii. Diavolul care îl stăpânea pe tânărul din evanghelia acestei duminici era surd și mut, și-l stăpânea chiar din copilăria sa. El nu era sud și mut doar trupește, ci și sufletește. Tatăl tânărului avea totuși puțină credință, s-a rugat de Hristos să-I vindece fiul. Puțina lui credință și rugăciunea sinceră a făcut ca pruncul său să fie vindecat de Mântuitorul Hristos. Smerenia și sinceritatea sa a făcut ca și el să fie vindecat, să îi fie sporită credința lui cea puțină, astfel încât să creadă cu toată inima că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Vedem că Domnul se uită și cată spre omul sincer și față de cel care se smerește și se arată așa cum el este. De oameni ne putem ascunde, însă de Dumnezeu nu ne putem ascunde, tot ce facem la întuneric, va ieși la lumină, pentru că ne vom întâlni cu Lumina, cu Hristos.
Preasfinția Sa a îndemnat la smerenie, ascultare, credință și rugăciune. Folosindu-ne de acestea patru, urcum pe scara virtuților, precum ne învață Sfântul Ioan Scărarul. Mândria ne poate face să cădem de foarte sus, de pe scara virtuților, iar deznădejdea ne ține jos, în groapă, ne oprește din urcarea spre Dumnezeu. Chiar și lucruri bune făcând, aceste nu ne vor îndrepta, dacă nu vom avea smerenie și nu-i vom cere Domnului ajutor și putere pentru a ne putea duce fiecare crucea.