Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat Sâmbătă, 9 Aprilie 2022, în Parohia Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, din Plasencia, Spania, unde a săvârșit Vecernia mare, iar în Duminica a V-a din Postul Mare, 10 Aprilie 2022, a slujit Sfânta Liturghie, serbându-se în mod festiv ocrotitorul, Sfântul Sava de la Buzău, care este prăznuit la 12 Aprilie.
Alături de Ierarh au slujit Părintele Paroh Ioan Cupșa și Părintele Arhidiacon Casian Nemet.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat că Evanghelia zilei și viața Sfintei Maria Egipteanca ne îndeamnă să fugim de două mari păcate, de mândrie și de desfrânare. Suntem în Duminica a V-a din Postul Mare, ultima în această perioadă, în care accentul cade pe pătimirile noastre, dându-ni-se îndrumări pentru a duce lupta cea bună împotriva păcatului și primind ajutor duhovnicesc, pentru a ne putea continua efortul ascetic. Evanghelia ne atrage atenția asupra marelui pericol al mândriei, manifestată adeseori ca dorință de stăpânire. După ce Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, cer întâietate în perspectiva Împărăției mesianice, Mântuitorul le spune ucenicilor Săi și nouă tuturor, că în Împărăția Sa, vor avea întâietate doar cei ce vor învăța să se facă tuturor toate, slujind semenilor cu dragoste smerită și milostivă. Viața Sfintei Maria Egipteanca, pomenită în această duminică, ne atrage atenția asupra merelui pericol al desfrânării, un păcat în care se poate aluneca foarte ușor, mai ales în zilele noastre, urâțind foarte tare chipul dumnezeiesc al omului. Cei 47 de ani petrecuți de Sfânta Maria în pustie, după ce și-a petrecut anii tinereții în mocirla desfrâului, ne arată că lupta cu urmările păcatului este grea și anevoioasă, dar nu imposibilă. Prin harul lui Dumnezeu, cel mai mare păcătos poate deveni cel mai mare sfânt.
Mândria, ca păcat spiritual, și desfrânarea, ca păcat trupesc, sunt păcate împotriva iubirii jertfelnice la care ne cheamă Domnul Hristos. Ele pot mima, uneori foarte bine, cele ale iubirii, dar, în realitate, duc la întunecarea minții și la împietrirea inimii, paralizând în om puterea de a iubi. Sfânta Maria Egipteanca și Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, ocrotitorul Parohiei dumneavoastră, să ne ajute pe toți să fim stăpâni peste patimi, și, desăvârșiți în dragostea lui Hristos, să ajungem a ne închina și Sfintei Învieri.
La final, Părintele Paroh Ioan Cupșa a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru vizita și slujirea Sfintei Liturghii în mijlocul comunității din Plasencia.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2022/247-aprilie-2022/2504-hramul-parohiei-din-plasencia#sigProId736717f45b
