Liturghia din Sfânta și Marea Sâmbătă

 

 

 

   Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit în Sfânta și Marea Sâmbătă, 22 Aprilie 2022, la Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în biserică, Sfânta Liturghie unită cu Vecernia, alături fiindu-i soborul de preoți și diaconi ai Catedralei. 
​   Preasfințitul Părinte Timotei
a explicat în cuvântul de învățătură Sfânta Liturghie din Sâmbăta Mare, arătând că  aceasta este Liturghia Învierii, și că este o liturghie baptimsală; catehumenii care s-au pregătit pe parcursul postului erau botezați în această zi. În continuare, Ierarhul a vorbit despre Jertfa Mântuitorului, despre profețiile și însemnătatea ei. Domnul Hristos S-a pus în locul mielului care era adus jertfă. El  S-a adus pe Sine jertfă pentru lăsarea păcatelor lumii întregi. Sfântul Ioan Botezătorul Îl închipuie pe Domnul ca Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii. Jertfa  Mântuitorului nostru Hristos este preînchipuită și în Vechiul Testament prin jertfa Patriarhului Avraam, însă Dumnezeu-Tatăl lasă ca Fiul Său să fie jertfit, ca El să ne deschidă porțile Împărăției Cerurilor. Să Îl primim pe Mântuitorul, Care este Mielul, Care a venit să se junghie, Cel care a venit să se dea mâncare și băutură nouă, tuturor.