În Duminica Paștilor, prima zi după Învierea Domnului, 24 Aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Vecernia, A Doua Înviere, la Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în biserică, din capitala Spaniei, alături fiindu-i Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, precum și soborul de preoți și diaconi ai Catedralei.
La finalul Slujbei, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a rostit un cuvânt de învățătură. Evanghelia care s-a citit la slujba vecerniei, numită și a doua Înviere, ne-a vorbit despre întâlnirea dintre Mântuitorul înviat și ucenicii Săi, ascunși de frica iudeilor. Domnul știa ce este în inima lor, și de aceea i-a căutat pentru a-i mângâia și pentru a-i întări în credință. Sfântul Apostol Toma a lipsit de la întâlnire, iar când a aflat, nu a vrut să creadă, simțind nevoia să fie încredințat în mod special de acest adevăr. Domnul a întârziat întâlnirea cu el, dar în mod intenționat, pentru a-l vindeca în cele din urmă de necredință.
În același chip, Domnul cunoaște toate cele ce sunt despre noi, și uneori grabnic se apropie de noi pentru a ne mângâia, alteori întârzie, dar, de fiecare dată, o face spre binele nostru și pentru a ne vindeca de necredință. Fără credință, Sfinții Apostoli nu L-ar fi putut vesti fără frică la toate neamurile, și nici noi nu vom putea face aceasta, măcar că suntem chemați la această lucrare de propovăduire. Faptul că am citit Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, ne arată că ea trebuie vestită cu zel apostolic la toate neamurile.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2022/247-aprilie-2022/2525-vecernia-din-duminica-pastilor-la-catedrala-episcopala?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdc43e4c14a8