Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în Duminica a IX-a după Rusalii, 14 August 2022, în filia Mucifal, Portugalia, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Alături de Ierarh au slujit Părintele Florentin Dobrescu, parohul comunității, și Părintele Arhidiacon Casian Nemet.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat înțelesul duhovnicesc al pasajului Evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii. După minunea înmulțirii pâinilor, ucenicii Mântuitorului n-au avut nici o reacție, motiv pentru care, Domnul i-a rugat să plece și să-L lase singur. Abia după minunea umblării pe apă au căzut toți în genunchi și au exclamat: “Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”
Aici a dorit Domnul să-i aducă pe ucenici, la această recunoaștere și mărturisire: că El este Fiul lui Dumnezeu, Stăpânul întregului Univers și Domnul Vieții.
Prin mijlocirea Sfinților Apostoli, această credință a ajuns și la noi, iar noi suntem datori să o transmitem mai departe urmașilor noștri. Dacă Domnul este cu noi, nu ne mai temem nici de foame, nici de sete, nici de suferință și nici de moarte. Având privirea țintă la Hristos, vom putea merge pe marea acestei vieți la fel ca și pe uscat. Altfel, păcatele, suferințele și îndoielile ne vor scufunda în adâncurile morții. Dacă, totuși, vom striga iarăși către Domnul, El ne va întinde binevoitor mâna și ne va duce în corabia mântuirii.
La final, Părintele Paroh Florentin Dobrescu a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru vizita și slujirea Sfintei Liturghii în mijlocul comunității din Mucifal, Portugalia.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2022/251-august-2022/2607-liturghie-arhiereasca-la-mucifal?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId21e88d9235