ÎNTÂLNIREA TINERILOR NEPSIS DIN PROTOPOPIATUL CASTELLON

         Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, s-a desfăşurat sâmbătă, 03 decembrie 2022, la Casa de Espiritualidad - Padres Dominicos din Torrent-Vedat, Întâlnirea tinerilor Nepsis din protopopiatul Castellon (Spania), fiind prima întâlnire de acest fel -în protopopiatul nostru- după perioada pandemiei Covid 19. Au participat peste 60 de tineri din parohiile: Vilareal, Castellon, Vinaros, Torrent, Requena, Liria, Segorbe, Puerto de Sagunto și Valencia II. 
Evenimentul a debutat cu un moment de Rugăciune, apoi cuvântul de deschidere al Părintelui protoiereu Aurelian Stoica. A urmat  prezentarea temei: Internetul în viața tinerilor. Oportunități, pericole, tendințe... susţinută de Pr. Dr. Vasile Pop, iar după un moment de dezbatere, participanţii s-au împărţit pe segemente de vârstă în 3 grupe şi au participat la atelierele tematice coordonate de: preoteasa Andrea Pop (segmentul de vârstă 10-13 ani) Dana Beldea (14-17 ani) și Lucaci Nicoleta (18-24+ ani). Din cadrul discuţiilor din ateliere şi a concluziilor prezentate în plen, tinerii au ajuns la câteva concluzii foarte importante cu privire la impactul internetului în viața lor: 

  • -internetul trebuie folosit pentru utilitatea lui și trebuie să ne idetificăm necesitățile reale atunci când navigăm online;
  • -internetul este o unealtă/instrument și nu un mod de viață!
  • -folosirea responsabilă a internetului și a tehnologiei/aplicațiilor;
  • -e necesar ca tinerii să identifice riscurile care există în internet sau rețelele de socializare: expunerea datelor cu caracter personal, cyberbulling, prea mult timp petrecut în online sau jocuri online/video, pericolul adicțiilor virtuale, supraîncărcarea informațională etc; 
  • -conștientizarea impactului pericolelor online; lumea virtuală, ca și cea reală îi expune la multe pericole pe tineri, de aceea ei trebuie să cunoască efectul, consecințele și riscurile a ceea ce fac sau accesează online;
  • -evitarea pornografiei și cunoașterea efectelor acesteia asupra vieții și creierului tinerilor/copiilor: distorsonează percepția despre corp, viață de familie, femeie și relațiile inter-umane etc.;
  • -limitarea timpului de entertainment (site-uri de filme, muzică, Netflix, PrimeVideo etc.) și creșterea timpului de contact senzorial cu mediul (ieșiri în natură, în parc, plimbări);
  • -întâlnirile tinerilor să nu fie doar online/virtual, ci mai ales personale și reale, pentru a crește socializarea reală și comuniunea etc.;

Fiecare grup Nepsis prezent la acest eveniment, a primit o Diplomă de participare. După acordarea diplomelor, toţi cei prezenţi s-au bucurat de o agapă, pregătită de gazdă, Parohia Torrent. La final, au fost adresate mulţumiri tinerilor participanți, organizatorilor,  voluntarilor şi credincioşilor din parohia Torrent pentru frumoasa găzduire şi implicarea deosebită în organizarea acestui eveniment.

Prezbitera Andrea Pop