Duminică, 18 Decembrie 2022, ora 16:30, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a participat la Festivalul de colinde si tradiții de Crăciun, Bun ești Doamne, Bun, ediția a X-a, al Protopopiatul Madrid Sud, care a avut loc în Bazilica Cerro de los Angeles - Getafe, Comunidad de Madrid.
Au participat grupuri de colindători din Parohiile Protopopiatului Madrid Sud: Parohia Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea - Valdemoro, Parohia Sfântul Cuvios Siluan Atonitul – Alcorcon, Parohia Sfânta Muceniță Ecaterina – Fuenlabrada, Parohia Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana – Getafe, Parohia Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul – Leganes, Parohia Sfinții Români – Mostoles, Parohia Sfântul Ierarh Luca Arhiepiscopul Crimeii – Navalcarnero, Parohia Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana – Parla, Parohia Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, patriarhii Alexandriei – Pinto, Parohia Sfânta Muceniță Eulalia de Merida – San Martin de la Vega, Parohia Sfântul Apostol Iacob al lui Zevedeu– Aranjez, și Corul spaniol Veus Calermian.
La acest Festival de colinde au fost prezenți: Mons. José María Avendaño Perea, Episcop auxiliar de Getafe; doamna Anamaria Almășan, Ministru consilier, Gerant Interimar; domnul consul Ionuț Florin Urs; reprezentanți ai Primăriei Getafe, domnul Luis Domínguez, consilier cultural, și doamna Nieves Sevilla, consilier social; și doamna María Jesús Hernando García.
La final, Părintele Protopop Cristian Deac a mulțumit tuturor cetelor de colindători din cele 11 Parohii, Corului Veus Calermain, care au interpretat două colinde în limba română, Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia, Episcopiei de Getafe pentru găzduire, Episcopului José María Avendaño Perea pentru participare, corpului diplomatic de la Madrid, reprezentanților Primăriei, Părinților parohi, copiilor, credincioșilor și tuturor celor prezenți.
Seara s-a încheiat prin interpretarea, de către toți cei prezenți, a cunoscutului colind Deschide ușa, creștine.
Evenimentul a fost transmis și pe canalul de YouTube al Sanctuariului Cerro de los Angeles.
https://www.obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2022/255-decembrie-2022/2707-festivalul-de-colinde-bun-esti-doamne-bun-in-protopopiatul-madrid-sud#sigProIdf5c12978f5
