PS TEOFIL DE IBERIA A SLUJIT ÎN PAROHIA PATERNA

 

 

        În Duminica a XXXI-a după Rusalii, a orbului din Ierihon, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sf. Ier. Andrei Șaguna, din Paterna-Lliria, care și-a sărbătorit în această zi ocrotitorul duhovnicesc în mod festiv. În seara precedentă, Preasfinția Sa a săvârșit Taina Sfântului Maslu, fiindu-i alături în slujire un sobor de preoți și diaconi. 

          În orbul din Ierihon putem vedea imaginea omului căzut, lipsit de vederea duhovnicească și vrednic de milă. Câtă vreme nu-L putem vedea pe Dumnezeu, toți suntem orbi, și suntem nevoiți să cerșim neîncetat mila Lui. Știind aceasta, niciodată să nu disprețuim vreun cerșetor. El este imaginea fiecăruia dintre noi în fața Domnului.
De la orbul din Ierihon putem învăța și stăruința în rugăciune. Așa cum el n-a ținut cont de cei care-l îndemnau să tacă, în același chip, nici noi să nu primim nici un gând care ne oprește de la rugăciune.
          Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, ocrotitorul Parohiei dumneavoastră, ne este și el pildă în acest sens. A fost un mare ierarh al Bisericii din Transilvania, și a făcut foarte multe lucruri bune pentru poporul lui Dumnezeu, dar, mai presus de toate, a fost un om al rugăciunii. Fără rugăciune nu se pot face lucruri care să aibă valoare veșnică
, a relatat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.

            La final, Părintele Gheorghe Resiga, parohul comunității, a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru vizită și slujire, apoi a urmat o agapă festivă.