Părintele Episcop Timotei prezent la hramul parohiei din Alcalá de Henares

 

 

 

   Duminică, 21 Aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe române din orașul Alcalá de Henares care și-a cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. 
Alături de Chiriarh au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic al Episcopiei, Preacucernicul Părinte Adrian Pintea, parohul comunității, și Preacucernicii Părinți Arhidiaconi Ionuț Pârlea și Lucian Crașovan. 

   Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a V-a din Postul Mare și a arătat în ce fel a reușit Cuvioasa Maria Egipteanca, dintr-o mare păcătoasă să ajungă să fie una din cele mai mari și cunoscute sfinte.  Ca să primim izbăvire de păcatele pe care le facem, trebuie neapărat să mergem la Doctorul cel duhovnicesc, Mântuitorul Iisus Hristos. Spovedim păcatele înaintea Domnului, iar preotul doar ascultă, este un martor. 
Maria Egipteanca a fost o mare păcătoasă, dar mărturisindu-și toate păcatele, duhovnicul a împărtășit-o cu Sfintele Taine, pentru că a văzut pocăința ei! 
De la ea vedem cum se face îndreptarea. Ea ce a făcut? S-a rugat și s-a spovedit cu inimă înfrântă. 

Căutăm adesea slavă deșartă, dar când ne înfrângem inima și cu adâncă pocăință de spovedim, doar atunci ne vindecăm sufletește. Trebuie să ne ocupăm prin nevoință de sufletele noastre. Să nu încetăm a posti, a ne ruga, a lupta cu păcatele noastre. Noi singuri nu putem să facem acestea, suntem slabi, dar în orice secunda să alergăm la Dumnezeu. El Își dorește să ne ajute. Doar să -L lăsăm să intre în sufletele noastre și sa lucreze în noi. 
Maria Egipteanca și-a sfințit viața, dar nu aceasta și-a dorit, ci să se pocăiască. Să nu ne dorim să fim sfinți, ci primul gând să fie să ne pocăim cu adevărat. Și pentru pocăință Dumnezeu dă și sfințenia.

  În semn de prețuire pentru întreaga activitate desfășurată în sânul parohiei, Preasfințitul Părinte Timotei a oferit doamnei preotese Adriana Luminița Pintea Diploma Sfântul Apostol Iacob cel Mare. 
  
La final, Părintele Paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Timotei pentru prezență și slujire în mijlocul credincioșilor din Alcala, prilej cu care s-a serbat hramul parohiei în chip festiv.