Sfânta și Marea Joi la Catedrala Episcopală

 

 

   În Sfânta și Marea Joi, 2 Mai 2024, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel mare, unită cu Vecernia, la Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în biserică, din Madrid. 
Sub protia Preasfintiei Sale a slujit soborul de preoți și diaconi ai Catedralei Episcopale. 

  Ierarhul, în cuvântul de învățătură a vorbit despre evenimentele mântuitoare din această mare zi. Săptămâna Patimilor este foarte importantă pentru noi, credincioșii ortodocși, și mai ales această zi de joi în care prăznuim instituirea Sfintei Liturghii. Evenimentul s-a petrecut la Ierusalim, într-un foișor, unde Hristos a spălat picioarele ucenicilor și a cinat împreună ei. El, Dumnezeu fiind, a venit în lume să ne slujească nouă, păcătoșilor, și să ne mântuiască.