Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit în Sfânta și Marea Sâmbătă, 5 Mai 2024, Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în biserică, din Madrid.
Ierarhul a fost înconjurat în slujire de soborul de clerici ai Catedralei Episcopale.
Preasfinția Sa, după încheierea slujbei a rostit un cuvânt de învățătură a vorbit despre importanța Sfintei Liturghii din această zi. Sfânta Liturghie din Sâmbăta Patimilor este una din cele mai frumoase Liturghii pe care o săvârșim pe parcursul anului. Frumusețea este dată și de încărcătura teologică cuprinsă în citirile din Vechiul Testament care prefigurează moartea și învierea Mântuitorului, Paștile noastre.
Dumnezeu ne demonstrează că are putere asupra morții și că poate da aceasta putere și tuturor acelora care cred în El, după cum am văzut la Ilie sau la Elisei și la alți oameni sfinți.
Toate evenimentele mântuirii precum și Sărbătoarea Învierii sunt un fel de prezent continuu în care ne cheamă Dumnezeu să trăim, este o reactualizare a momentului acela săvârșit o dată pentru totdeauna.
Să nu întârziem a trăi împreună cu Hristos! Să trăim acum cu El, Cel ce a venit să dea viață lumii întregi.