Primul Episcop ortodox român al Irlandei și Islandei, Preasfințitul Părinte Nectarie, a fost întronizat astăzi, 11 ianuarie 2025. Ceremonia a avut loc în biserica Parohiei „Sfântul Columba” - Dublin 2, din capitala Irlandei, la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu un sobor de arhierei, preoți și diaconi. Episcopia Irlandei și Islandei a fost înființată la începutul anului trecut, odată cu Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Din soborul de arhierei care s-au rugat la Sfânta Liturghie, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, au făcut parte și Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, precum și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
Un cuvânt de felicitare a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, care l-a îndemnat pe întâiul Episcop ortodox român al Irlandei și Islandei să continue lucrarea misionară începută aici. Astăzi primiți în grijă pastorală preoții, diaconii, monahii, monahiile, credincioșii cu parohiile și mănăstirile din nou-înființata Episcopie Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei. Venirea în Irlanda a zeci de mii de credincioși români în ultimii peste 25 de ani a determinat și lucrarea pastorală în această parte a Europei de Vest în care Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale își avea jurisdicția prin înființarea de parohii pe tot cuprinsul țării, prin chemarea unor preoți sau hirotonia altora aici. (...) a spus Înaltpreasfinția Sa.
La finalul momentului festiv al întronizării sale, Preasfințitul Părinte Nectarie a rostit un cuvânt solemn în care a evidențiat marile îndatoriri și responsabilități la care a fost chemat și și-a exprimat recunoștința pentru această nouă demnitate.
Sursa: A fost întronizat primul Episcop ortodox român al Irlandei și Islandei
