Sf. Ioan Botezătorul prăznuit la Catedrala Episcopală

 

 

La sărbătoarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid. Alături de ierarh au slujit: Preacuviosul Părinte Protos. Macarie Bărgăvanu, eclesiarh și consilier administrativ-bisericesc, Preacuviosul Părinte Protos. Efrem Ceaușu și Preacuviosul Părinte Arhid. Casian Nemet.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a afirmat: Astăzi, Sfânta Biserică prăznuiește Nașterea  Sfântului Ioan Botezătorul, «cel mai mare om născut din femeie», după cum, în adevăr, mărturisește Mântuitorul nostru Iisus Hristos.  Este cel mai mare, pentru că este rod al rugăciunii părinților săi Zaharia și Elisabeta, oameni cu viață sfântă, care așteptau venirea lui Mesia. Dar este mare și pentru că a fost smerit. El, toată viața nu a căutat slava sa ci slava lui Dumnezeu, îndemnând poporul la pocăință, și pregătind calea pentru venirea Domnului Hristos. Mărturia lui i-a atras un sfârșit mucenicesc, care, însă, a făcut din el un înaintemergător al Domnului și la iad, unde sufletele drepților așteptau lumina mântuirii.