Hramul Parohiei Leganés

 

 

În a patra duminică după Rusalii, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul” din Leganés, care și-a sărbătorit hramul. Alături de ierarh au slujit Preacucernicul Părinte Lucian Alin Apahidean, parohul comunității, și Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit duhovnicește evanghelia zilei: Mântuitorul Hristos a lăudat credința sutașului, spunând că în Israel nu a întâlnit atâta credință. Pe lângă credința mare, acest om avea și multă dragoste și o smerenie adâncă. El se ruga pentru tămăduirea unui servitor, lucru de neînchipuit în acea vreme. Iar atunci când Iisus a binevoit să meargă la casa lui, pentru a-l vindeca, nu s-a simțit vrednic de această cinste, rugându-L să-l vindece de la distanță, prin puterea cuvântului. Credința, dragostea și smerenia, sunt virtuți alese, pe care le avea sutașul roman, dar pe care Mântuitorul nu le-a găsit în rândurile iudeilor, și pe care, din nefericire, nu le întâlnește foarte des nici în rândurile creștinilor. Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul, ocrotitorul Parohiei dumneavoastră, pomenit ieri, a fost împodobit cu aceste virtuți. De asemenea, Cuviosul Dometie cel Milostiv de la Râmeț, a cărui canonizare este astăzi proclamată solemn, la Mănăstirea Râmeț, a fost și el o bucurie pentru Domnul, strălucind prin smerenie și multe fapte de milostenie. Fie ca și noi cei de astăzi, fugind de o religiozitate formală și superficială, prin credință, dragoste și smerenie, să ne facem pricină de veșnică bucurie pentru Domnul Hristos.

La final, Părintele paroh Lucian a mulțumit Ierarhului pentru prezență, pentru cuvântul de învățătură rostit și pentru binecuvântarea adusă comunității. A urmat apoi o agapă la care au participat toți cei prezenți, oferind un moment de comuniune între membrii parohiei.