Hramul Parohiei Baza

 

 

În duminica a V-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei, Chiriarhul Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum” din Baza, care și-a sărbătorit cu anticipație ocrotitorul. Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, și Preacucernicul Părinte Ionel Busuioc, parohul comunității. La slujbă a fost prezent domnul consul din Almeria, Ion Mihai Știrbu.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia zilei, punând-o în lumină prin exemplul grăitor al Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum: Când și-au dat seama că porcii s-au aruncat în mare și au murit, locuitorii L-au alungat pe Mântuitorul din ținutul lor. De câte ori, și noi, nu facem la fel? Îi cerem lui Hristos să plece din viața noastră atunci când învățătura Sa ne încurcă planurile egoiste — fie de îmbogățire, fie de afirmare — uneori prin mijloace necurate. Când alegem căi care nu au legătură cu Dumnezeu, legea iubirii lui Hristos ne deranjează. Și astăzi, Hristos este respins de mulți. Creștinismul rămâne cea mai persecutată religie din lume. Sunt oameni care încă își dau viața pentru Hristos, iar mărturisirea credinței atrage batjocură. Dar suntem chemați să rămânem tari în credință, ca Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum. Să fim lumină și sare pentru lume. Chiar puțini fiind, putem da gust acestei lumi, așa cum puțină sare dă gust mâncării. Să nu uităm: buturuga mică răstoarnă carul mare. Vom putea schimba lumea dacă vom trăi cu statornicie după legea lui Hristos. Să ne ajute Dumnezeu să ne asemănăm sfinților și să primim har de la Domnul, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

La momentul rânduit, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit Sachelar pe Părintele Ionel, ca semn de recunoaștere pentru munca sa dedicată și pentru slujirea cu dăruire în parohie.

La final, Părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru sprijinul și îndrumarea oferite în misiunea pastorală. În semn de recunoștință, i-a oferit un engolpion cu chipul Sfântului Apostol Timotei. Totodată, părintelui Spiridon i-a dăruit o cruce pectorală cu Sfântul Spiridon, iar domnului consul Mihai i-a înmânat o icoană cu Maica Domnului și Pruncul Hristos, exprimând astfel aprecierea pentru colaborarea și susținerea lor.