Comunicat de presă - Catedrala Episcopală

 

 

Comunicat de presă privind finalizarea proiectului: Continuarea lucrărilor de pictură de la Catedrala Episcopală din Madrid -  proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

 

În perioada 01 martie 2025 – 13 iulie 2025, Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Madrid, Spania, a implementat proiectul Continuarea lucrărilor de pictură de la Catedrala Episcopală din Madrid, proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Parteneri ai proiectului sunt: Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, Asociația Speranță și Filantropie, Basilica – Agenția de știri a Patriarhiei Române, Trinitas – trustul de presă al Patriarhiei Române, Ziarul Lumina, Doxologia, Asociația Culturală Lira Media Madrid.

În data de 13 iulie a.c., după săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Madrid de către Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, Eclesiarhul Catedralei, a urmat inaugurarea proiectului.

Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, a mulțumit Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru ajutorul acordat în implementarea acestui proiect, apoi a prezentat celor prezenți în ce a constat proiectul implementat și importanța acestuia pentru comunitatea credincioșilor care participă la slujbele bisericii.

Rezultatul proiectului nostru a însumat pictarea unei suprafețe de 435 mp de pictură în tehnica a fresco din cadrul Catedralei Episcopale din Madrid, Spania. Tehnica de pictură a fresco este o tehnică tradițională de pictură murală, care implică aplicarea de pigmenți pe o tencuială umedă.

Suprafețele care au fost pictate sunt următoarele: partea Naosului (bolta și pereții) și cafasul, absida lateral Nord ( între cotele +1,14 și +6,43), absidă lateral Sud (între cotele +1,14 și +3,43), încăpere naos lateral nord (între cotele +1,14 și +4,48), încăpere naos lateral sud (între cotele +1,14 și +4,48), pereți solee (între cotele +1,14 și +3,43) și pictarea naosului parter lateral sud.

Pentru comunitatea românească, stilul în care este pictată Catedrala din Madrid arată arta bisericească, care este o modalitate de a transmite identitatea culturală și națională. Aceasta reprezentă o formă de expresie a apartenenței la o tradiție specifică.

Scopul proiectului este întărirea conștiinței de neam, în mod particular, și a apartenenței în context european, în plan extins, dezvoltarea identitară prin raportare la comunitatea religioasă din zonă și cultivarea interesului și a atașamentului față de tradițiile poporului român și perpetuarea lor.

Valoarea finanțării aprobate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni: 776.475 RON.

 

Datele de contact ale beneficiarului:

Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Calle de las Tubas 9, 28054, Madrid, Spania

Eclesiarh: Protos. Macarie Bărgăvanu